Ana Ivanovic, revenire senzațională pe terenul de tenis după ce a devenit mamă a trei copii: „Aștept cu nerăbdare sezonul 2024″. FOTO & VIDEO

Ana Ivanovic (36 de ani), fost lider WTA și campioană la Roland Garros, s-a antrenat din nou pe terenul de tenis și a dat de înțeles că ar putea reveni în circuitul profesionist.

După ce a devenit mamă a treia oară, Ana Ivanovic s-a întors la prima iubire, tenisul! Jucătoarea din Serbia care s-a retras din activitate în anul 2016, când s-a căsătorit cu fotbalistul german Bastian Schweinsteiger, a făcut un antrenament pe terenul de tenis, lovind mingea ca în vremurile bune.

Îmbrăcată într-un echipament complet alb, Ana Ivanovic și-a făcut apariția pe un teren de zgură și a jucat un meci amical! Cu acest prilej, sârboaica a transmis un mesaj care le dă speranțe fanilor că o vor vedea evoluând și într-un turneu oficial.

Ana Ivanovic, revenire senzațională după ce a născut trei copii

Tenisul e mai mult decât un sport! Aștept cu nerăbdare sezonul 2024″, a scris Ana Ivanovic pe platforma X. Vom vedea dacă Ana a glumit sau chiar are gânduri serioase în ceea ce privește revenirea în circuitul WTA.

Ana Ivanovic a născut a treia oară, în luna mai a anului acesta. Campioana din Serbia și soțul ei, Bastian Schweinsteiger, au anunțat că au devenit părinți din nou printr-o postare comună pe rețelele de socializare.

Atunci când a rămas însărcinată a treia oară, Ana le-a oferit vestea fanilor într-un mod original: „Bastian și cu mine suntem oficial depășiți numeric”, a spus Ana Ivanovic. Jucătoarea de tenis are trei băieți împreună cu Bastian Schweinsteiger.

Caroline Wozniacki, mamă a doi copii, a revenit și ea în circuitul WTA

Revenirea Anei Ivanovic în circuitul WTA ar reprezenta o adevărată lovitură de imagine, după ce Caroline Wozniacki și-a reluat și ea cariera din postura de mamă a doi copii.

Caroline a devenit mamă pentru a doua oară pe 24 octombrie 2022, iar în august 2023 a revenit în turneele oficiale, după o pauză de trei ani.

Wozniacki a participat la concursurile de la Montreal (turul doi), Cincinnati (primul tur) și US Open (optimi), iar acum se pregătește să ia cu asalt turneul de la Australian Open.

Publicat: 29 11. 2023, 11:26
Actualizat: 29 11. 2023, 11:34