Ana Bogdan e în „sferturi” la Transylvania Open după un maraton de trei ore și 15 minute: „Am câștigat cu inima!” O puștoaică de 17 ani i-a făcut viața grea româncei

Ana Bogdan (România, 73 WTA) a câștigat un meci maraton, joi seară, în optimile de finală ale turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca: 4-6, 7-6(5), 7-5 cu Nikola Bartunkova (Cehia, 289 WTA).

Nikola Bartunkova, o puștoaică în vârstă de 17 ani care nu mai câștigase niciun meci în turneele WTA înainte de a veni la Cluj-Napoca, a ținut-o în șah pe Ana Bogdan, a 5-a favorită a competiției. Bartunkova a disputat finala junioarelor de la Wimbledon 2023, fiind considerată o mare speranță în Cehia.

Ana Bogdan e în „sferturi” la Transylvania Open după un maraton de trei ore și 15 minute: „Am câștigat cu inima!” O puștoaică de 17 ani i-a făcut viața grea româncei

Ana Bogdan a trebuit să muncească serios pentru victorie, având nevoie de trei ore și 15 minute pentru a o răpune pe Nikola Bartunkova, scor 4-6, 7-6(5), 7-5. În sferturile de finală de la Transylvania Open, Bogdan se va duela cu Rebeka Masarova (Spania, 67 WTA), cea care a trecut de românca Miriam Bulgaru în optimile de finală, scor 6-3, 6-7(8), 0-6.

Bogdan este a doua jucătoare din România calificată în sferturile turneului de la Cluj, dotat cu premii în valoare de 259.303 de dolari. Gabriela Ruse (188 WTA) a reușit de asemenea o calificare frumoasă, după 7-6(4), 6-2 cu Anna Bondar (Ungaria, 116 WTA). În această fază a competiției poate ajunge și Jaqueline Cristian (97 WTA), care se duelează cu Eva Lys (Germania, 133 WTA). Meciurile din cadrul singurului turneu WTA din România pot fi urmărite în direct la Pro Arena.

„Încă încerc să procesez ce s-a întâmplat. Sunt foarte bucuroasă că am ajuns în sferturile de finală! Nu puteam reuși fără sprijinul spectatorilor, vă mulțumesc pentru susținere! Sunt genul de persoană care luptă până la capăt și nu se dă bătută niciodată. Astăzi nu am avut o zi extraordinară, ea a jucat incredibil și are tot viitorul în față, îi doresc mult succes! Astăzi am jucat cu sufletul și cu inima, am dat totul pe teren și cred că s-a văzut că am luptat până la ultimul punct. Vă aștept și mâine să mă susțineți și mai mult!”, a spus Ana Bogdan la interviul acordat pe teren.

Publicat: 19 10. 2023, 22:26
Actualizat: 19 10. 2023, 22:31