Ana Bogdan a pierdut prima finală a carierei în circuitul WTA, la Varșovia! Caroline Garcia a fost prea bună pentru româncă

Ana Bogdan (România, 108 WTA) a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța, 45 WTA), scor 4-6, 1-6 în finala turneului WTA 250 de la Varșovia (Polonia), Live Video Online pe www.prosport.ro.

Ana Bogdan nu a putut câștiga prima finală a carierei în circuitul WTA, Caroline Garcia fiind prea puternică pentru româncă! Franțuzoaica a meritat pe deplin să câștige trofeul, mai ales că în sferturi a eliminat-o pe favorita principală Iga Swiatek! Acesta este al 9-lea titlu de simplu din cariera Carolinei Garcia.

Ana se poate declara și ea mulțumită, chiar dacă a pierdut meciul pentru trofeu cu 4-6, 1-6! Sportiva din Sinaia face un salt uriaș în clasamentul live, până pe locul 75 WTA, fiind recompensată cu 19.750 de dolari. De partea cealaltă, Caroline va încasa 33.200 de dolari după triumful din capitala Poloniei.

UPDATE 17:33 Ana e la un pas de înfrângere în finala de la Varșovia: 4-6, 1-4! Caroline joacă foarte eficient și se află în controlul partidei.

UPDATE 17:25 Ana Bogdan – Caroline Garcia 4-6, 1-2! Dacă în actul inaugural a fost un festival de break-uri, în manșa secundă nu s-a câștigat contra serviciul până acum.

UPDATE 17:12 Ana Bogdan pierde in extremis primul set al finalei de la Varșovia: 4-6 cu Caroline Garcia! Românca a servit pentru a egala la 5, însă nu a putut duce revenirea la bun sfârșit!

UPDATE 17:08 Ana Bogdan – Caroline Garcia 4-5! Românca revine superb și face rebreak-ul! Urmează însă un moment foarte important, Bogdan servind pentru a rămâne în set!

UPDATE 16:55 Bogdan are mari probleme, în special pe propriul serviciu, iar Garcia pune din nou două game-uri între ea și româncă: 2-5!

UPDATE 16:45 Ana Bogdan returnează excelent și își ia break-ul înapoi, scor 2-3 după un game maraton!

UPDATE 16:35 Ana Bogdan – Caroline Garcia 0-3! Start de meci ezitant pentru sportiva din Sinaia! De partea cealaltă, franțuzoaica joacă solid și se desprinde rapid. Iubitul Anei, pilotul Simone Tempestinit, urmărește partida de pe marginea terenului.

UPDATE 16:20 Caroline Garcia servește prima în finala de la Varșovia cu Ana Bogdan! Hai, România!

UPDATE 16:15 Se fac ultimele pregătiri pe terenul central de la Varșovia, unde Ana Bogdan se va duela cu Caroline Garcia pentru titlu! Vremea este posomorâtă în capitala Poloniei: cer înnorat și 18 grade Celsius! Ploaia a cauzat o mică întârziere a finalei, dar precipitațiile s-au oprit.

Ana Bogdan joacă duminică prima finală a carierei în circuitul WTA, la Varșovia, iar sportiva din Sinaia va avea o misiune infernală! Caroline Garcia, adversara Anei Bogdan, se află în forma carierei, eliminând-o pe Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), 6-1, 1-6, 6-4 în sferturile de finală.

Bogdan a acces în ultimul act al turneului din capitala Poloniei după ce a dispus în minimum de seturi de Katerina Baindl – fostă Kozlova (Ucraina, 190 WTA), scor 7-5, 7-5, în timp ce Caroline Garcia a trecut fără emoții de Jasmine Paolini (Italia, 58 WTA), scor 6-1, 6-2.

Ana Bogdan – Caroline Garcia, în finala turneului de la Varșovia, Live Video Online de la ora 16:15! Românca luptă pentru primul titlu al carierei în circuitul WTA

Finala turneului de la Varșovia dintre Ana Bogdan și Caroline Garcia poate fi urmărită în direct la Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro. Ana Bogdan a făcut deja un salt uriaș în clasamentul live, până pe locul 75 WTA, putând urca și mai mult dacă produce surpriza în finală! Ana va ajunge pe poziția 67 WTA în scenariul în care se încoronează campioană la Varșovia. De asemenea, câștigătoarea turneului va fi recompensată cu 33.200 de dolari, iar învinsa din finală va primi 19.750 de dolari.

Ana Bogdan a jucat cu foarte multă determinare în această săptămână, după ce la turneul de la Palermo s-a aflat în mijlocul unui scandal uriaș. Sportiva din Sinaia a fost penalizată cu șase puncte pentru că a întârziat prea mult la vestiare, pierzând întâlnirea cu Sara Sorribes Tormo din runda inaugurală, scor 6-2, 4-6, 2-6. Ana Bogdan este însoțită la Varșovia de iubitul ei, multiplul campion de raliuri Simone Tempestini. Jucătoarea de tenis și pilotul român de origine italiană formează un cuplu de doi ani, iar zvonurile spun că urmează să se căsătorească.

Publicat: 31 07. 2022, 17:40
Actualizat: 31 07. 2022, 17:49