Ana Bogdan a semnat cu Steaua!

Steaua București continuă seria achizițiilor importante, o altă sportivă de valoare fiind legitimată recent de clubul militar. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 115 în clasamentul mondial, a ales să reprezinte culorile roș-albastre începând din acest sezon.

Ana Bogdan are ca principal obiectiv după legitimarea la Steaua calificarea la Jocurile Olimpice din 2020. Jucătoare care abordează atât proba de simplu, cât și pe cea de dublu, a avut un progres constant în ierarhiile tenisului mondial.

Durata contractului semnat de Ana Bogdan cu Steaua București este de trei ani.

  • În 2017, Ana Bogdan a participat, în premieră, pe tabloul principal la toate turneele de Mare Șlem.
  • A jucat semifinală în turneul WTA de la București, acolo unde a reușit și prima victorie a carierei în fața unei sportive din top 20 (în sferturi, în fața Sevastovei – 17 WTA la momentul respectiv). Apoi, la New Haven, Ana Bogdan a învins-o pe Elena Vesnina (18 WTA).
  • Ana Bogdan va juca în perioada 16-21 octombrie în turneul de categorie International din Luxemburg.
Publicat: 10 10. 2017, 17:22
Actualizat: 10 10. 2017, 18:02