Ana Bogdan a câștigat turneul de la Bath. Românca va intra în Top 150 WTA!

Ana Bogdan (22 de ani) a câștigat duminică cel mai important turneu al carierei, la Bath (Marea Britanie), după ce a trecut în trei seturi de croata Ana Vrljic (234 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-1! Bogdan a avut nevoie de 2 ore și 2 minute pentru a triumfa în ultimul act al competiției dotate cu 25.000 de dolari, iar respectiva performanță o va propulsa de luni în Top 150 WTA.

Ana s-a aflat în această săptămână pe locul 161 în ierarhia mondială și va urca cel puțin 12 locuri în Topul WTA, grație celor 60 de puncte acumulate în Marea Britanie. Astfel, Ana Bogdan devine a 7-a jucătoare a României clasată în Top 150 WTA, după Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (31 WTA), Monica Niculescu (39 WTA), Alexandra Dulgheru (57 WTA), Andreea Mitu (94 WTA) și Patricia Țig (115 WTA).

Ana Bogdan, care a fost favorită principală la Bath, a învins în finală o sportivă cu 9 ani mai în vârstă decât ea, pe Ana Vrljic (31 de ani). Bogdan nu o mai întâlnise până acum pe experimentata croată care a avut statut de cap de serie numărul doi, iar statistica partidei exprimă o dominație destul de clară a româncei. Jucătoarea din Sinaia a convertit 7 mingi de break din 11 și a câștigat 91 de puncte în total, în timp ce Vrljic a fructificat doar 4 mingi de break din 8 șanse create, adjudecându-și 75 de puncte în cele trei seturi disputate.

Ana a început anul 2015 pe locul 207 WTA, iar saltul de peste 50 de locuri este datorat unui parcurs solid în cadrul turneelor Futures. Bogdan a demonstrat că este capabilă să facă pasul la nivelul următor și poate ataca tablourile principale ale turneelor WTA, prin rezultatele notabile obținute în acest sezon: finală la Glasgow (2-6, 2-6 cu Kristina Pliskova), finală la Hechingen (3-6, 6-1, 2-6 cu Romina Oprandi), tiltu la Mamaia (6-7, 6-2, 6-3 cu Cristina Dinu), titlu la Sofia (6-2, 3-6, 7-5 cu Victoria Kamenskaya) și titlul de la Bath.

Publicat: 15 11. 2015, 16:45
Actualizat: 15 11. 2015, 18:59