„Am plâns o săptămână din cauza Simonei Halep!” Dezvăluirile unei rivale după revenirea româncei în circuitul WTA

Sloane Stephens (31 de ani), una dintre rivalele Simonei Halep (32 de ani) din circuitul de tenis profesionist, a făcut dezvăluiri despre o confruntare memorabilă pe care a avut-o cu românca.

Considerată o stea a tenisului din SUA în urmă cu câțiva ani, după ce a triumfat la US Open 2017, Sloane Stephens a trăit un moment care i-a oprit ascensiunea: finala cu Simona Halep de la Roland Garros 2018!

Sloane a mărturisit că înfrângerea suferită contra româncei pe zgura pariziană, după ce câștigase primul set, scor 3-6, 6-4, 6-1, a fost cea mai dureroasă din cariera sa.

„Am plâns o săptămână din cauza Simonei Halep!” Dezvăluirile lui Sloane Stephens rivale după revenirea româncei în circuitul WTA

Sloane Stephens și-a deschis sufletul în cadrul podcastului Changeover”, spunând că a fost devastată după finala cu Simona Halep de la Roland Garros: „Vreau să spun că US Open a fost grozav! Am câștigat US Open, dar am fost în finala de la Roland Garros și nu am câștigat. Am fost absolut devastată. Roland Garros a fost singurul turneu pe care mi-am dorit să îl câștig dintotdeauna. ‘Trebuie să câștig Openul Francez!’, mi-am spus mereu”, a dezvăluit Sloane, conform Esentially Sport.

Rivala Simonei a continuat: „Mereu m-am descurcat atât de bine acolo. Era cel mai bun Grand Slam al meu. Am ajuns în optimi și în a doua săptămână de la Roland Garros în ultimii zece sau doisprezece ani, cam așa ceva. A fost cel mai bun Slam al meu, cu cele mai multe meciuri, mi-ar fi plăcut enorm să câștig acolo, dar nu am făcut-o, a fost ca și cum mi s-a frânt inima”, a explicat Sloane Stephens.

Stephens a spus că a plâns o săptămână din cauza meciului cu Halep: „Așa că am plâns cam o săptămână! A fost devastator. Dar după aceea am fost bine, poate că nu a fost momentul meu. Cred că nu a fost menit pentru mine să câștig Roland Garros”, a adăugat fostul număr 3 WTA. Sloane Stephens a chinuit-o teribil pe Simona Halep în meciul pentru trofeul de la Roland Garros, dar românca a luptat până la final și a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei: „În ultimul game, am simțit că nu mai pot respira, pur și simplu nu am vrut să repet ceea ce sa întâmplat anul trecut (n.r. finala pierdută cu Jelena Ostapenko). Sunt foarte fericită că s-a întâmplat asta în Paris, orașul meu preferat”, spunea „Simo”.

Publicat: 22 03. 2024, 22:13
Actualizat: 22 03. 2024, 22:16