Alexandra Cadanțu a fost eliminată în primul tur al turneului ITF de la Roma

Jucătoarea română de tenis Alexandra Cadanțu, locul 172 în clasamentul WTA, a ratat, marți accederea în optimile de finală ale turneului ITF de la Roma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.

Cadanțu a fost învinsă, scor 6-2, (0)6-7, 2-6, de bulgăroaica Viktoriya Tomova, locul 162 în ierarhia mondială, după două ore și 48 de minute de joc.

Sportiva din România a intrat bine în meci, reușind să se distanțeze încă din start, la 2-0, de adversară. Totuși, Cadanțu a fost egalată. Apoi au urmat patru game-uri câștigate la rând de către Alexandra Cadanțu, care și-a trecut în cont primul act, scor 2-6, în 35 de minute.

În actul secund, Cadanțu a condus cu 4-1 și părea că se îndreaptă spre calificare, însă a fost egalată, iar setul a ajuns în tiebreak. Acolo, Tomova nu i-a mai dat nicio șansă și a câștigat cu 7-0, profitând cele patru greșeli la serviciu ale Alexandrei. Decisivul a început cu o serie de trei break-uri, două de partea Tomovei, unul de partea Alexandrei Cadanțu, iar, în final, bulgăroaica s-a impus, scor 6-2, după alte două break-uri reușite.

În turul următor, Viktoriya Tomova o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Martina Caregaro, venită din calificări, și Daniela Seguel.

Publicat: 04 07. 2017, 20:28
Actualizat: 04 07. 2017, 20:29