Agnieszka Radwanska – Maria Șarapova, a doua semifinală de la Madrid

Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 3, și sportiva rusă Maria Șarapova, a opta favorită, s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Madrid, fază în care în penultimul act al competiției vor juca și Simona Halep și Petra Kvitova.

Radwanska a trecut în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-4, de sportiva franceză Caroline Garcia, iar Șarapova s-a impus în fața celei de-a doua favorite, jucătoarea chineză Na Li, scor 2-6, 7-6 (7/5), 6-3.

Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 5 WTA, s-a calificat în semifinale după ce a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de sportiva sârbă Ana Ivanovici, favorita numărul 11 și locul 12 WTA. Halep o va întâlni în semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro pe jucătoarea cehă Petra Kvitova, a cincea favorită și locul 6 mondial, care a beneficiat în sferturi de abandonul liderului mondial, americanca Serena Williams. Printre adversarele de la Madrid ale Petrei Kvitova s-a numărat și Sorana Cîrstea, pe care sportiva din Cehia a eliminat-o în primul tur.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 05. 2014, 20:37
Actualizat: 09 05. 2014, 20:38