28 de luni de secetă au luat sfârșit. Eugenie Bouchard și-a amintit că este jucătoare de tenis, la Wimbledon 2018. Ironii la foc continuu: ‘În sfârșit, pentru motive corecte!’

Eugenie Bouchard atrage, în sfârșit, atenția pe rețelele de socializare, pentru o mini-performanță pe terenul de tenis. După zeci de fotografii sexy, un blind-date venit ca urmare a unui pariu pierdut transformat în relație, lamentări din cauza podelei umede de la US Open care i-au provocat căderea la propriu dar și la figurat – în carieră și numeroase declarații șocante, sportiva din Canada este acum în prim-plan pentru că, după o pauză de 28 de luni, a reușit să câștige patru meciuri de tenis, consecutiv. Ironia rămâne.

Finalista ediției 2014 a turneului de la All England Club a debutat cu victorie pe tabloul principal la Wimbledon 2018, în fața unei adversare fără pretenții ori palmares impresionant. Chiar și așa, nu a fost simplu pentru ‘Genie’: britanica de 20 de ani, Gabriella Taylor, aflată cu 8 poziții mai sus în clasamentul WTA – pe locul 180, a împins-o în set decisiv pe Bouchard. Reprezentanta Canadei a trecut însă învingătoare linia de finiș, scor 6-0, 4-6, 6-3, într-o oră și 37 minute.

Eugenie Bouchard este una dintre cele două foste finaliste de la Wimbledon ajunse pe tabloul principal din 2018 via calificări, alături de Vera Zvonareva. În turul secund, după două victorii în minimum de seturi și două în decisiv împotriva unor sportive aflate în cel mai bun caz la limita primei sute mondiale, reprezentanta Canadei are o misiune mult mai dificilă, în fața favoritei 17 a turneului, Ashleigh Barty.

Ana Bogdan, învinsă înaintea finișului. A recuperat exemplar după un prim set ratat, a servit la 5-4 în decisiv, dar s-a oprit în primul tur la Wimbledon 2018

Halep, la ora dezvăluirilor! Ce mesaj i-a transmis Darren Cahill Simonei înainte de startul de la Wimbledon

 

Publicat: 04 07. 2018, 08:21
Actualizat: 04 07. 2018, 11:20