Startul pentru a doua etapă a Circuitului Salonul Calului se dă la Equestria, pe 5 iunie. Vezi programul competiței

București, 28 mai – Clubul de echitație Equestria organizează, È‹n perioada 5 – 7 iunie, etapa a doua a celui mai mare eveniment ecvestru al anului, Circuitul Salonul Calului. În cele trei zile de competiție, iubitorii de cai și echitație se vor bucura de un program bogat, cu 15 probe de sărituri peste obstacole, dedicate adulților, copiilor, profesioniștilor și amatorilor.

„Ajuns la cea de-a patra ediție, Circuitul Salonul Calului s-a bucurat de un real succes la prima etapă, desfășurată È‹n luna aprilie. Pe lângă numărul record de 185 de cai și 120 de călăreți participanți, am avut peste 1,000 de susținători, iar la cea de-a doua etapă ne așteptăm ca numărul lor să crească. ÈŠn ceea ce privește numărul celor È‹nscriși È‹n concurs pentru această etapă, până È‹n prezent sunt 150 de cai și 75 de călăreți È‹nscriși”, a declarat Ozana Moraru, Proprietar Baza Hipică Equestria și Președintele Clubului Equestria.

Startul pentru etapa a II-a se dă vineri, 5 iunie, când vor intra È‹n competiție cai și călăreți ce participă la probe de niveluri diferite de dificultate: probe cu baraj, probe la cronometru, probă de alergare peste obstacole și chiar probă de forță. Probele È‹ncep de la nivelul E, cu dificultate scăzută și ajung la nivel B, cele mai dificile din competiție, cu obstacole de 1.30 m. Printre cele mai spectaculoase probe de la etapa a II-a se regăsește „Proba de forță”, unde sportivii se vor confrunta cu cel mai È‹nalt obstacol din concurs, Zidul, dar și proba „Equestria Masters”, de nivel C, la care concurenții au dreptul să ceară È‹nălțarea unui obstacol, pentru a face mai dificilă munca celui care urmează.

Cea de-a doua etapă a Circuitului Salonul Calului se È‹ncheie duminică, 7 iunie, cu Trofeul Jockey Club, o probă de nivel B, cu baraj la cronometru. Alteța Sa Regală Principele Nicolae va È‹nmâna trofeul câștigătorului, È‹n cadrul unei ceremonii călare.

Și È‹n acest an, cel care așează parcursurile È‹n cele 15 probe de sărituri peste obstacole, este Gilbert Remy – Șef de pistă internațional gradul III, din Luxemburg.

Valoarea totală a premiilor pentru etapa a doua a Circuitului Salonul Calului se ridică la 36.300 lei. În cadrul etapei a doua, vizitatorii clubului pot admira expoziția de tablouri dedicată pasionaților de echitație, semnată de Alina Manole.

PROGRAM

Publicat: 29 05. 2015, 17:54
Actualizat: 29 05. 2015, 17:55