Ștafeta combinată de 4×100 m liber a României, cu David Popovici în mare formă, s-a calificat în finală!

Ștafeta combinată de 4×100 m liber a României s-a calificat în această dimineață în finală, la Campionatul European de înot pentru juniori.

David Popovici, Ștefan Cozma, Anastasia Bako și Irina Preda au încheiat cursa din serii cu timpul de 3:36.14 min. și diseară vor încerca să facă o nouă figură frumoasă în bazinul din Complexul Sportiv de Natație Otopeni.

Finala are loc în această seară, de la ora 18.57.

Ștafeta combinată de 4×100 m liber a României, cu David Popovici în mare formă, s-a calificat în finală!

Primele sportive ale României care au obținut bilete pentru semifinale, în această dimineață, la Campionatul European de înot pentru juniori, sunt Bianca Costea și Anastasia Bako, care au concurat în serii la 50 m liber.

Bianca a terminat lungimea de bazin cu timpul de 25.89 s, a opta performanță din serii, în timp de Anastasia a înotat cei 50 de metri în 26.49 s. În serii s-au oprit Irina Preda (26.99 s) și Alexandra Curcan (27.10 s). Semifinalele au loc diseară, de la ora 18:13, ora României.

În această după-amiază David Popovici va lua startul în două finale. Mai întâi, de la ora 17:07 va ataca aurul european la 200 m liber, iar de la 18.57, alături de colegii săi din ștafeta mixtă va încerca un rezultat cât mai sus la 4×100 m liber.

Cu o zi în urmă, ștafeta României masculină, în componenţa David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, a adus prima medalie aur delegaţiei noastre la Campionatele Europene de înot pentru juniori, în finala de 4×100 m liber, după un duel entuziasmant cu Marea Britanie, clasată pe locul doi.

Un număr de 494 de sportivi din 42 de ţări se întrec de marţi, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni (5-10 iulie), inclusiv 26 din România, 14 băieţi şi 12 fete.

 

Publicat: 06 07. 2022, 11:24
Actualizat: 06 07. 2022, 11:50