Sorana Cîrstea și-a aflat adversara de la Madrid! Peste cine vor da Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian la fostul turneu al lui Ion Țiriac

Sorana Cîrstea este gata de turneul de la Madrid! Românca tocmai și-a aflat adversara din primul tur: o va întâlni pe americanca Lauren Davis, numărul 56 în luime.

România, patru jucătoare pe tabloul principal la Madrid! Pe cine va întâlni Sorana Cîrstea

Dacă trece de Lauren Davis, Sorana Cîrstea ar urma să o întâlnească în turul al doilea pe Aryna Sabalenka. Sportiva noastră se află  în cea mai bună formă a carierei, jucătoarea din Târgoviște reușind calificarea în sferturile de finală la ambele turnee din cadrul „Sunshine Double”: la Indian Wells s-a oprit în sferturi, iar la Miami Open a ajuns în careul de ași.

Cap de serie la Madrid, Irina Begu va intra în turul 2, urmând să joace împotriva învingătoarei din partida Anett Kontaveit (87 WTA) – Karolina Muchova (52 WTA).

Locul 61 în lume, Ana Bogdan este teoretic favorită în primul tur la Madrid: adversara româncei este Anna Bondar, o jucătoare din Ungaria aflată pe poziția a 89-a.

Jaqueline Cristian și-a aflat și ea adversara: ajunsă pe locul 168, jucătoarea de 24 de ani speră să producă surpriza în duelul cu Sloane Stephens.

Turneul de la Madrid, la care nu poate participa Ons Jabeur (câștigătoarea ediției din 2022), începe pe 25 aprilie și se încheie pe 7 mai.

Rafael Nadal, absent la Madrid

Lumea tenisului va fi cu ochii și pe competiția masculină de la Madrid: cea mai importantă absență este reprezentată de Rafael Nadal.

Ibericul a fost nevoit să se retragă de la două turnee importante în sezonul de zgură, Barcelona și Madrid! Rămâne de văzut dacă fostul lider mondial se va  recupera în timp util pentru turneu său preferat, Roland Garros (28 mai – 11 iunie). Nadal este campionul en-titre de la Roland Garros, câștigând 14 dintre cele 22 de Grand Slam-uri ale carierei pe zgura pariziană.

Nadal nu și-a putut apăra titlul de la Australian Open la începutul sezonului, oprindu-se în turul secund. Meciul cu americanul Mackenzie McDonald, scor 4-6, 4-6, 5-7, a durat două ore și 26 de minute, fiind un coșmar pentru Rafa și apropiații săi.

Publicat: 24 04. 2023, 21:15
Actualizat: 24 04. 2023, 21:15