Snooker: Mark Selby și Judd Trump s-au calificat în semifinale la European Masters

Mark Selby și Judd Trump s-au calificat, vineri, fără emoții în semifinalele turneului European Masters organizat la Circul Globul din București, după victorii cu același scor, 4-0, în fața lui Alfred Burden, respectiv John Higgins.

Judd Trump l-a întâlnit în primul sfert de finală pe scoțianul John Higgins, care nu a putut să facă față jocului perfect al englezului. Trump a câștigat imediat primul frame, iar Higgins a avut ocazie să restabilească egalitatea, însă a greșit foarte ușor o lovitură la o bilă roșie. A fost momentul cheie al partidei pentru că Trump a reușit să se desprindă la 2-0, iar replica lui Higgins a întârziat să apară, greșelile ușoare și-au pus în continuare amprenta pe jocul scoțianului, iar meciul s-a încheiat cu 4-0.

Mark Selby, campionul mondial en-titre, după finala câștigată împotriva chinezului Ding Junhui, nu a avut mari probleme în confruntarea cu Alfred Burden. Selby s-a impus cu 4-0, cu două break-uri de peste 100 de puncte. Jucătorul englez a reușit în cel de-al treilea frame, cel mai mare break al turneului, de 136 de puncte. Selby a închis meciul cu Alfred Burden cu un break de 102 puncte.

În semifinale, Mark Selby și Judd Trump în meciul cu numărul 19 dintre cei doi. Scorul întâlnirilor directe este egal, 9-9, iar ultima victorie i-a aparținut lui Mark Selby, scor 3-2, pe 3 martie 2016.

Masters-ul European de Snooker e al doilea eveniment ca importanță în calendarul european World Snooker. Câștigătorul European Masters va încasa 80.000 de euro, în timp ce finalistul va primi aproximativ 50.000 de euro.

MEDIAFAX

 

Publicat: 07 10. 2016, 20:42
Actualizat: 07 10. 2016, 20:43