SNOOKER | Îl mai oprește cineva pe Ronnie O’Sullivan? Cum arată semifinalele Campionatului Regatului Unit

Vineri seară a fost stabilit careul de ași din Barbican Center, arena ce găzduiește Campionatul Regatului Unit: Ronnie O’Sullivan (Anglia) îl va înfrunta pe Stephen Maguire (Scoția), iar Shaun Murphy (Anglia) se va duela cu Ryan Day (Țara Galilor).

„Racheta”, față în față cu Maguire „on fire”

Ronnie O’Sullivan s-a calificat fără emoții în penultimul act al Campionatului Regatului Unit, dotat cu premii în valoare de 850.000 de lire sterline, trecând cu 6-3 de conaționalul Martin Gould! Ronnie este tot mai aproape de un record fabulos: doar două victorii îl mai despart de al 6-lea titlu al carierei la puternicul turneu de snooker găzduit de orașul York. Stephen Maguire are misiunea imposibilă de a-l opri pe O’Sullivan, sâmbătă, într-un meci transmis de Eurosport (ora 15:00). Maguire a fost „on fire” în sferturi, depășindu-l pe Joe Perry (Anglia) cu 6-3.

Consistentul Murphy vs luptătorul Day

În a doua semifinală, de la ora 21:00, Shaun Murphy pleacă cu prima șansă în fața lui Ryan Day. Murphy a defilat în sferturi, lăsându-i doar un frame englezului Mark King. De partea cealaltă, Day a obținut performanța carierei, după un meci maraton cu Mark Joyce (Anglia). Galezul s-a impus în joc decisiv, scor 6-5, demonstrând că are un mental de fier – Ryan Day i-a învins cu același scor și pe Li Hang (optimi) și Mark Williams (turul 3). Semifinaliștii și-au asigurat câte un cec de 35.000 de lire sterline, iar campionul va deveni mai bogat cu 170.000 de lire sterline.

Publicat: 09 12. 2017, 09:29
Actualizat: 09 12. 2017, 09:39