Simona Halep joacă la „Foro Italico” și în proba de dublu. Care este perechea aleasă pentru locul 2 WTA și cine a dezvăluit știrea-bombă pe Instagram

Simona Halep acuză probleme medicale la Praga
Vezi galeria foto - 7 poze

Darren Cahill a postat pe Instagram, duminică seara, informațía că Simona Halep va evolua și în proba de dublu a turneului de la Roma. Jucătoarea noastră ar urma să facă pereche cu Monica Niculescu.

Simona Halep, schimbare fabuloasă de look! Cum arată acum jucătoarea de tenis | FOTO

Simona Halep, alături de Strycova, a pierdut la Praga în proba de dublu

„Am auzit un zvon cum că perechea Simo/Moni ar putea fi înapoi în acțiune la Roma”, a scris Darren Cahill pe pagina de Instagram a Monicăi Niculescu.

Simona a jucat la dublu și la turneul de la Praga, alături de Barbora Strycova, cele două fiind însă învinse în primul tur. În capitala Cehiei, Monica Niculescu și Raluca Olaru au ajuns până în finală, unde au pierdut în două seturi în față cehoaicelor Lucie Hradecka și Kristyna Pliskova.

Turneul de la Roma se va desfășura în perioada 14-20 septembrie. Sergio Palmieri, directorul evenimentului combinat ATP Masters 1000 / WTA Premier 5 “Internazionali BNL d’Italia”, a anunțat noile date de disputare ale turneului: 14-21 septembrie (fostele date ale turneului de la Madrid). Până acum cele de la Roma erau 20-27 septembrie. Astfel se va crea o perioadă de pauză până la Roland Garros (27 septembrie – 11 octombrie).

Va fi cel de-al doilea mare turneu mixt, feminin și masculin, după pauza cauzată de pandemie, după cel de la Cincinnati (20-30 august, din cauza coronavirusului se va juca la New York, în același loc unde se va desfășura US Open, o săptămână mai târziu).

Publicat: 24 08. 2020, 07:11
Actualizat: 24 08. 2020, 07:57