Sergey Ustiugov este de neoprit în „Tour de Ski”: a câștigat a patra etapă. Prestație remarcabilă pentru românul Paul Pepene în proba de 15 km urmărire, stilul liber

Sergey Ustiugov continuă să impresioneze în Tour de Ski, una din cele mai importante competiții de schi fond care se desfășoară pe parcursul unui sezon. Sportivul rus a câștigat și etapa a 4-a desfășurată la Oberstdorf (Germania), reușind să se impună în proba de 15 kilometri pursuit – stilul liber.

Ustiugov a parcurs distanța în 37 de minute și 58 de secunde și a reușit să-și mărească avansul în” Tour de Ski” la 37.2 secunde de norvegianul Sundby, sosit pe locul secund. Pe locul 3 s-a clasat Alex Harvey (Canada), care a fost înregistrat cu o întârziere de 1 minut și 8 secunde. Rusul se află deja la o performanță de invidiat. El a devenit primul fondist care a câștigat primele patru etape în celebra competiție ajunsă la a 11-a ediție.

Concursul secund desfășurat la Obertsdorf a fost unul remarcabil și pentru românul Paul Pepene. Sportivul de la Dinamo a plecat în proba de urmărire de pe locul 38, iar la final a reușit să ocupe locul 30, intrând astfel în puncte în Cupa Mondială. Pepene are în acest moment o întârziere de 6 minute și 15 secunde în „Tour de Ski”. Și mai important, românul a înregistrat în proba de azi al 18-lea timp, fiind mai slab doar cu 39 de secunde decât Ustiugov. Paul a schiat cei 15 kilometri în 38 de minute și 37 de secunde.

După o zi de pauză, caravana Tour de Ski se mută în Italia, la Toblach, unde se va desfășura următoarea probă – 10 kilometri liber, probă din nou accesibilă pentru Paul Pepene.

 

Publicat: 04 01. 2017, 14:57
Actualizat: 04 01. 2017, 14:58