Serena Williams, pusă la punct de Simona Halep! Ce a scris L’Equipe despre acest episod

Serena Williams, ajunsă la aproape 41 de ani, a anunțat că turneul de la US Open va fi ultimul al carierei sale.

Cunoscuta sportivă a făcut anunţul atât pe contul său de Instagram cât şi într-un interviu acordat revistei Vogue.

Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams, fost lider WTA dar ajunsă în prezent pe locul 407, a declarat marţi că numărătoarea inversă în ceea ce priveşte retragerea sa din activitatea competiţională a început.

Serena Williams, pusă la punct de Simona Halep! Ce a scris L’Equipe despre acest episod

După acest anunț presa internațională i-a alocat spații ample, iar unul dintre episoade are legătură cu Simona Halep.

Imediat după Australian Open 2017, Serena a mai disputat patru finale de Grand Slam, însă pe toate le-a pierdut.

Prestigioasa publicație franceză L’Equipe i-a dedicat un material special americancei, în care a scris și despre ultimul act de la ediția din 2019 a Wimbledon, când Serena Williams a fost învinsă clar de Simona Halep, scor 2-6, 2-6.

„La Wimbledon 2019, Serena Williams a fost neputincioasă în fața demonstrației lui Halep. S-a trezit anesteziată în fața Simonei, care era a șaptea în lume. Românca și-a pus perfect în aplicare planul și a dominat-o pe americancă în 55 de minute.

Serena a comis 26 de erori neforțate, spre deosebire de cele trei ale adversarei. A recunoscut ulterior că a forțat prea mult: Am încerecat să lovesc mult prea tare, am riscat mult prea mult, iar ea a returnt o mulțime de mingi”, a scris L’Equipe.

Serena Williams: Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină

Serena Williams a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, 6-3, 6-4 cu spaniola Nuria Parrizas Diaz (57 WTA), luni, în timp ce sora sa mai mare, Venus Williams, a suferit o înfrângere.

„Presupun că este o luminiţă la capătul tunelului şi mă apropii de ea. Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină. Iubesc să joc, este grozav, dar nu o voi putea face pentru mult timp”, a declarat de curând Serena Williams.

Publicat: 10 08. 2022, 12:47