Secretul victoriei României cu Serbia, dezvăluit chiar de cea mai bună jucătoare de pe teren! Reacția Elizei Buceschi

Echipa națională a României de handbal feminin a învins Serbia cu scorul de 37 la 28 în al doilea meci de la Campionatul Mondial din Danemarca, iar Eliza Buceschi, MVP-ul partidei din Grupa E, a tras concluziile.

După ce a fost numită MVP-ul meciului Serbia – România de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Eliza Buceschi a dezvăluit cum au reușit „tricolorele” să facă show în Grupa E.

Secretul victoriei României cu Serbia, dezvăluit chiar de Eliza Buceschi, cea mai bună jucătoare de pe teren la meciul Serbia – România, dezvăluie secretul victoriei „tricolorelor”

Eliza Buceschi susține că „tricolorele” le-au urmărit cu atenție pe sârboaice la meciul jucat cu Danemarca, iar elevele lui Florentin Pera au decis să le ia tare pe adversare încă de la începutul partidei.

„Este cel mai important lucru că am câștigat al doilea meci. Am luat cele două puncte pentru main round și ne pregătim pentru ceea ce urmează. Am văzut ce s-a întâmplat acum două zile când au jucat cu Danemarca și știam ce ne așteaptă. Am vrut să le luăm tare din primul minut și mă bucur că am reușit să câștigăm.

Încercăm să facem tot ce putem mai bine. Poate și că jucăm cu trei centri ne ajută. Marcăm însă puține goluri de la 9 metri. Sper să găsim soluția ideală și să facem un joc complet”, a declarat Eliza Buceschi, conform Fanatik.

Eliza Buceschi se așteaptă la un adevărat spectacol la meciul României cu Danemarca

Eliza Buceschi a vorbit și despre meciul pe care naționala României de handbal feminin îl va juca cu Danemarca, principala favorită la câștigarea trofeului, dar și despre șansele pe care „tricolorele” le au să ajungă în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

„(n.r. – despre meciul cu Danemarca) Va fi un spectacol, o sală plină, jucăm cu țara gazdă și o candidată la titlul mondial. Noi vom juca la fel, la fel ca în cele două meciuri și vedem ce putem scoate. Luăm fiecare meci și îl tratăm la victorie și sperăm să ne îndeplinim obiectivul.

Pentru noi era foarte important să mergem cu cel puțin două puncte în grupa principală. Ne-am liniștit, dar nu o să ne predăm cu Danemarca, dar știm că și din cealaltă parte vor veni echipe cu care ne vom putea bate de la egal la egal. Vom aborda meciurile inteligent zic eu și cred că vom fi pregătite.

(n.r. – dacă avem șanse la sferturi) Dacă nu am avea șanse la sferturi nu am vorbit atât de mult despre Jocurile Olimpice. Ne așteaptă  Germania, Polonia și Japonia. Am urmărit deja meciuri. Știm ce ne așteaptă cred că ne putem bate cu ele și consider că suntem pregătite”, a mai spus Eliza Buceschi.

Publicat: 04 12. 2023, 12:00
Actualizat: 04 12. 2023, 12:14