Secretarul general al Federației de Hochei, în război total cu ministrul Eduard Novak: „Avem curajul să ne batem pentru România”

Alexandru Nistor, secretarul general al Federației de Hochei, a reacționat tăios după ce ministrul Eduard Novak a lăsat să se înțeleagă faptul că o decizie a comisiei ministeriale ar fi peste cea a justiției: „Mai trebuie să fim spânzurați în piața din Miercurea Ciuc”.

Secretarul general al Federației de Hochei, în război total cu ministrul Eduard Novak

Scandalul din hocheiul românesc dintre actuala conducere a federației și ministrul sportului, Eduard Novak, este departe de a se fi încheiat. Novak spune că s-au constatat abateri grave la Adunarea Generală de alegeri și a convocat o adunare excepțională în data de 15.02 2023, la sediul Ministerului Sportului.

Conducerea federației susține că Novak vrea să pună mâna pe federație, iar în fruntea hocheiului românesc dorește să aibă un om de-al lui, pe care să-l poată controla. Recent, Eduard Novak a făcut o declarație pentru agenția de presă Agerpres, care l-a făcut pe actualul secretar general, Alexandru Nistor, să răspunda tăios.

„Noi considerăm că acest lucru este încheiat, tot ce am decis prin comisia noastră internă, care a dus la această rezoluţie, că multe dintre aceste puncte nu au fost respectate. De aceea a fost suspendată şi eu consider că tot ceea ce facem noi este în baza legii şi a Legii Sportului”, este răspunsul pe care Novak l-a oferit în clipa în care a fost întrebat dacă va lua în calcul decizia instanței de recunoaștere a actualei conduceri federale.

„Ce nu înțelege acest individ care reprezintă Guvernul României e că justiția peste tot în lume este suverană. Pentru el se pare că lucrurile stau altfel. Așteptăm decizia justiției care suntem siguri că va veni pâna la data la care Novak a cerut convocarea Adunării Generale Extraordinare. Ce nu spune individul în cauză e că noi i-am formulat o plângere penală pentru abuz în serviciu. Ce face el acum așa se numește: abuz în serviciu. Dar pentru că vrea circ, o să aibă circ. Eu sunt convins că dacă ar putea să mă spânzure pe mine și pe președintele Hălăucă în piața centrală din Miercurea Ciuc, ar face-o cu mare plăcere. Și toate astea pentru că avem curajul să ne batem pentru România. Asta nu suportă el. Un personaj care nu știe nici măcar imnul României, dar e în Guvern”, a tunat Nistor.

După ce a anunțat bugetele federațiilor pe anul în curs, valul nemulțumirilor la adresa lui Novak s-a transformat într-un adevărat tsunami. „Într-un an preolimpic el taie bugetele. Este incredibil. Ne distruge! „, a declarat o sursă din sport pentru ProSport.

Publicat: 12 02. 2023, 20:07
Actualizat: 12 02. 2023, 20:08