Se întâmplă în România. Pârtie de schi de 25 milioane lei, închisă la 3 zile după inaugurare

Primăria Bistrița a închis, luni, pârtia de schi în care a investit 25 de milioane de lei, după ce zăpada s-a topit din cauza temperaturilor ridicate, punând în pericol siguranța schiorilor. Pârtia a fost inaugurată în urmă cu 3 zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vremea caldă din ultimele două zile și precipitațiile abundente au obligat primăria Bistrița să oprească telescaunul și să restricționeze accesul schiorilor pe pârtia Cocoș, deschisă vineri publicului.

„Pârtia de schi s-a deschis vineri, a funcționat pe parcursul weekend-ului. Din păcate, plouă de aproape 24 de ore, vremea este mult prea caldă, stratul de zăpadă din partea superioară a pârtiei face ca schiatul să nu mai fie așa cum trebuie, în mod corespunzător. O ținem deocamdată în așteptare, până când vremea se va răci și până când vor reuși să producem din nou zăpadă artificială. Ca număr de persoane pe care noi le-am avut în aceste trei zile, sunt peste 700 de cartele pe care noi le-am vândut, ceea ce înseamnă o prezență semnificativă din punctul nostru de vedere”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Bistrița, Mihai Ruști.

Pârtia de schi din Bistrița a fost amenjată la o altitudine de 676 de metri, are 1.300 de metri și o diferență de nivel de 257 de metri, investiția ajungând la 25 de milioane de lei. Este dotată cu telescaun cu patru locuri, cu instalație de nocturnă și cu instalație de produs zăpada artificială, pentru amenajarea acesteia Primăria Bistrița accesând un credit pentru o perioadă de zece ani.

Pârtia a fost finalizată în 2016 însă senzonul de iarnă 2016-2017 a fost ratat pentru că municipalitatea nu a găsit o firmă care să se ocupe de ea, respectiv să folosească telescaunul, să încaseze taxele și să execute lucrările zilnice necesare menținerii în funcțiune a pârtiei. Pentru o zi de schi, prețul unui abonament la telescaun este de 30 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru tinerii între 15 și 18 ani și persoanele peste 65 de ani și de 10 lei pentru copii.

Publicat: 29 01. 2018, 13:56
Actualizat: 29 01. 2018, 17:21