Ana-Maria Brânză, fotografie de pe patul de spital, după operație! „Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze”. Cum a primit spadasina compot de acasă

Ana-Maria Branză s-a operat. Genunchiul drept a cedat după un antrenament, iar sportiva a fost nevoită să înfrunte prima intervenție chirurgicală în 20 de ani de carieră. 

Vestea a fost anunțată chiar de Ana care a postat o fotografie, dar și un mesaj pe rețele sociale. A încercat în acest fel să-și liniștească fanii, dar și cunoscuții.

„Uite așa s-a mai destrămat un mit ? îmi și imaginam cum o să mă laud eu, mândră din cale afară, că după 20 și de ani de sport mi-am încheiat cariera fără să bifez vreo operație ? Ntz, nu mi-a ieșit ?‍♀️
Genunchiul meu drept n-a mai vrut să colaboreze și nu mi-a lăsat alternativă ?‍⚕️

Iar perioadă mai bună nici nu puteam găsi… practic, după 3 luni de stat în casă, trec la următorul nivel… X săptămâni de stat în pat ? performanță pe toate planurile. Am zis!”, a scris sportiva pe pagina de Facebook.

Ana-Maria l-a „asistat” pe medic la operație

Ana-Maria și-a păstrat optimismul deși nu știe în cât timp va reveni pe planșă. A avut puterea să zâmbească și să dea asigurări că totul va fi bine. Asistentele au ajutat-o să aibă un moral bun.

„Operația a decurs bine ? am urmărit tot procesul pe monitor ? fiindcă eram tare curioasă de cum arată genunchiul meu „live”… și am înțeles aproape nimic?‍♀️ (zici că-i un acvariu, un fel de „Finding Nemo” doar că fără Nemo ?). Zâmbetul a rămas la purtător ? mulțumită oamenilor care au avut și au în continuare grijă de mine ? Iar de restul am dormit ?

P.S. era cât pe ce să ratez compotul ? dat fiind faptul că vizitatorii/aparținătorii nu au voie să viziteze pacienții. Norocul meu cu doamnele asistente care m-au răsfățat cu un borcan întreg de compot ?

P.S.S cu zâmbet înainte, oameni buni ?”, a mai scris Ana.

Campioana olimpică de la Rio de Janeiro a stat în casă aproape trei luni în acest an. Prima oară s-a izolat după ce s-a întors de la Budapesta, de la etapa de Cupă Mondială, unde mai mulți sportivi asiatici au fost descoperiți pozitivi la COVID-19, după ce au ajuns acasă.

Federația noastră a decis ca toți cei care au fost în Ungaria să se izoleze la domiciliu. După aceea au urmat restricțiile impuse de Guvern. Ana s-a pregătit acasă, dar a și gătit. Imaginile au ajuns pe rețele sociale.

Publicat: 26 05. 2020, 20:21
Actualizat: 26 05. 2020, 20:35