Schiorul Ivica Kostelic a adus un omagiu victimelor atentatului de la Charlie Hebdo

Schiorul croat Ivica Kostelic, care a ocupat locul trei la supercombinata de la Wengen (Elveția), de vineri, a adus un omagiu victimelor atentatului de la Charlie Hebdo, purtând la ureche un creion, „despre care se știe că este o armă foarte puternică”, informează AFP.

„Am purtat la ureche un creion, în semn de omagiu pentru victime și pentru libertatea de expresie. Creionul, așa cum se știe, este o armă foarte puternică. Este un semn de susținere pentru cei care au fost uciși la Paris și pentru toți cei care vor să se exprime liber. Și eu desenez. Iar după masacru mi-am spus: «Când voi avea ocazia să-mi aduc sprijinul în public, o voi face»”, a declarat Kostelic.

Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, săptămâna trecută, într-un atac comis de indivizi înarmați cu arme automate și lansatoare de rachete, la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Alte cinci persoane au murit în timpul acțiunii de prindere a celor trei teroriști, care au fost uciși la rândul lor de forțele de ordine franceze.

MEDIAFAX

Publicat: 16 01. 2015, 21:12
Actualizat: 16 01. 2015, 21:13