Schiorul Hans Grugger a fost operat din nou

Schiorul austriac Hans Grugger, grav accidentat în 20 ianuarie,
în timpul unui antrenament, la Kitzbühel, a fost din nou operat la
cap, a anunțat, miercuri, Federația Austriacă de Schi (OSV),
informează AFP.

Medicii spitalului din Innsbruck i-au înlocuit, marți, o bucată
din craniu, scos în timpul intervenției de urgență efectuată la
câteva ore după accident. Ei au putut diminua astfel presiunea în
cutia craniană a schiorului austriac, victimă a unui traumatism cu
hemoragie cerebrală.

„Operația a decurs foarte bine”, a precizat
neurologul Claudius Thome.

Această intervenție medicală are adeseori loc la mai multe luni
după accident, însă, având în vedere starea bună de sănătate a
schiorului de 29 de ani, medicii au decis să o facă mai repede.

Hans Grugger, care este în continuare la terapie intensivă, a
început deja reeducarea.

În 21 ianuarie, Hans Grugger a fost operat la cap timp de mai
multe ore și plasat în comă artificială, după ce a suferit un
traumatism cranian și răni la cutia toracică, în timpul unui
antrenament pentru coborârea de la Kitzbuhel. Austriacul a pierdut
controlul la primul salt și a căzut pe pistă, în momentul în care
cobora cu o viteză de 120 km/h, rămânând inert după ce a alunecat
aproximativ 30 de metri.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 02. 2011, 15:23
Actualizat: 16 02. 2011, 15:24