Schioarea americană Lindsay Vonn a stabilit un record de victorii în Cupa Mondială

Schioarea americană Lindsey Vonn a stabilit un record de victorii în Cupa Mondială, reușind al 63-lea succes din carieră, luni, în cursa de Super-G de la Cortina d’Ampezzo (Italia), informează AFP.

Vonn (30 de ani) egalase, duminică, recordul de 62 de victorii deținut de austriaca Annemarie Moser-Proll, după ce se impusese în coborârea de la Cortina d’Ampezzo.

Luni, în cursa de Super-G, sportiva americană a fost înregistrată cu timpul de un minut, 27 de secunde și trei sutimi, fiind urmată de austriaca Anna Fenninger și de Tina Weirather din Liechtenstein.

Mediafax

Publicat: 19 01. 2015, 13:46
Actualizat: 19 01. 2015, 13:47