EXCLUSIV | Schimbare șoc la Dinamo! Clubul din Ștefan cel Mare are de azi un nou președinte

George Cosac nu mai este președintele CS Dinamo

CS Dinamo are de azi un nou președinte, este vorba despre Ionuț Popa. Noul conducător îl înlocuiește în funcție de George Cosac! Decizia Ministerului Afacerilor Interne a venit neanunțată.

Cred că această numire a venit într-un moment bun. Mie mi-a expirat împuternicirea în urmă cu vreo 2 ani. De atunci, eu tot am fost desemnat să conduc clubul, am fost vicepreședinte cu atribuții de președinte. Dar postul de președinte era vacant, trebuia numit cineva. Postul a fost de câteva ori scos la concurs, dar nu s-a prezentat nimeni”, ne-a declarat George Cosac, fostul președinte al clubului.

George Cosac rămâne vicepreședinte pentru câteva zile la CS Dinamo, până la începutul lunii iulie, când se va pensiona.

Cine este noul președinte de la Dinamo

Ionuț Popa, noul șef al CS Dinamo are 32 de ani, este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Științe Politice. A ocupat funcții de conducere în Jandarmeria Română, de execuție la nivelul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului de Interne și funcții de execuție și de comandă, în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă.

Deține centura neagră la taekwondo, sport olimpic, iar prioritatea lui numărul unui este Stadionul „Dinamo”.

Ionuț Popa a acordat în exclusivitate pentru ProSport primul interviu din funcția de președinte al CS Dinamo.

Realizez că îmi asum o mare responsabilitate, este un moment dificil în contextul epidemiologic actual. Referitor la Clubul Sportiv Dinamo, știm că e cel mai important brand, cu cele mai multe performanțe internaționale, cele mai multe medalii olimpice. De asemenea, pentru mine personal este o încărcătură când mă gândesc la numele celebre care au performat pentru acest club: Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Ion Țiriac, Mihai Covaliu. Fără o echipă și un staff, fără experiența lor, nu putem să mergem înainte. Eu pot să îi asigur că vin din zona operativă a Ministerului de Interne. Cu practica și experiența pe care dumnealor o au, net superioară în zona sportivă, putem să repoziționăm clubul la nivelul Ministerului”, a declarat, printre altele, Ionuț Popa.

Publicat: 22 06. 2020, 12:06
Actualizat: 22 06. 2020, 15:38