Șase români pe fight-cardul galei Superkombat de la Arad

Al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului 2012 se va desfășura pe 20 octombrie la Arad, a anunțat președintele Superkombat, Eduard Irimia, în cadrul conferinței de presă în care a dezvăluit și faptul că un număr record de șase luptători români se vor afla pe fight-card.

Superkombat WGP 11 va avea loc la Galeria Mall din Arad, fiind al doilea eveniment din cadrul circuitului transformat în 2010 din Local Kombat care se desfășoară într-un centru comercial după Superkombat Fight Club din noiembrie 2011 de la Oradea.

Avem deja experiență în organizarea de evenimente în centre comerciale, așa că am ales ca ultimul turneu de calificare să aibă loc aici la Arad la Galeria Mall, care ne oferă condiții foarte bune„, a spus promotorul în cadrul unei conferințe de presă organizate la Arad.

Gala va fi transmisă în direct în 75 de țări prin intermediul Eurosport, în România putând fi urmărită atât la Sport.ro, cât și la Pro TV.

Totodată, Irimia anunțat un parteneriat cu clubul Metalbox Arad, acolo unde este legitimat și Raul Cătinaș, cel care va reprezenta România la K-1 Final 16 Tokyo alături de Cătălin Moroșanu și Benny Adegbuyi. „Metalbox devine astfel un centru important pentru acest sport alături de Scorpions Iași și Respect Gym București. Va fi o pepinieră pentru galele Superkombat„, a afirmat președintele circuitului mondial. De altfel, Cătinaș va fi invitat special la show-ul de la Galeria Mall împreună ceilalți eroi din K-1.

Pentru gala de pe 20 octombrie vor fi puse în vânzare doar biletele VIP de la mesele din jurul ringului, în timp ce restul de aproximativ 2.000 de tichete vor fi distribuite gratuit clienților Galeria Mall prin diverse promoții.

În piramida de patru, în urma căreia câștigătorul se va califica la Superkombat Final Elimination de pe 10 noiembrie, vor fi prezenți învingătorul de gala de preselecție „Bodyguardul” și totodată elevul lui Ciprian Sora, Răzvan Ghiță, americanul Steve Banks, marocanul Fikri Ameziane și muntenegreanul Goran Radonjic.

De asemenea, în super-fight-uri vor lupta Andrei Stoica, Alexandru Lungu, Miodrag Olar, Sebastian Ciobanu și Adrian Mitu, ultimul pentru titlul național la 77 de kilograme, adversarii lor urmând să fie anunțați în perioada imediat următoare.

Transformat în 2010 din Local Kombat, circuitul Superkombat este lider în producția evenimentelor de sporturi de contact în Europa. Galele sunt transmise în 75 de țări de pe 4 continente și au o audiență medie de aproape 15 milioane de telespectatori la fiecare eveniment.

Publicat: 19 09. 2012, 15:03
Actualizat: 19 09. 2012, 17:47