Rușii au cucerit Oberhoful! Zaițeva și Malișko au câștigat probele de urmărire dn stațiunea germană

 

Olga Zaițeva și Dmitri Malișko au câștigat fără nicio problemă probele de urmărire 10km, respectiv 12,5 km, care au încheiat etapa a patra a Cupei Mondiale de biatlon, de la Oberhof.

Experiența a făcut diferența

Într-o probă marcată de numeroase ratări din cauza vremii nefavorabile, Zaițeva și-a păstrat calmul și a profitat că a plecat de pe locul 5, impunându-se cu 25,9 secunde în fața cehoaicei Veronika Vitkova. Spre deosebire de ocupanta locului secund, care nu a ratat decât un foc, Zaițeva (foto, 34 de ani), una dintre cele mai experimentate sportive din circuit, a ratat 3 ținte. Marile dezamăgiri ale cursei de azi au fost Tora Berger, liderul Cupei Mondiale, care a ratat 7 ținte, încheind cursa pe poziția a patra, dar și câștigătoarea sprintului de ieri, Miriam Gossner. Cunoscută ca o biatlonistă care nu excelează în poligon, Gossner s-a „depășit” pe sine înseși, ratând nu mai puțin de zece focuri. Chiar și așa, nemțoaica a terminat pe 10, la doar un minut și 4 secunde de Zaițeva. În clasamentul general al Cupei Mondiale, Berger continuă să conducă autoritar, cu 485 de puncte, la 108 puncte în fața lui Gossner.

Rușii au luat totul la Oberhof

În proba masculină, lucrurile au stat cu totul altfel. Primii doi clasați în proba de sprint, rușii Evgeni Malișko și Dmitri Garanicev, au dominat clar și proba de urmărire. Malișko și-a confirmat forma excelentă, terminând cursa după 32 de minute, 22 de secunde și 9 sutimi, la finele cărora nu a ratat nicio țintă. Garanicev, care a plecat în cursă la 12,6 secunde în spatele compatriotului său, a ratat o țintă și a terminat pe locul doi, la 42,1 secunde, pe trei clasându-se cehul Ondrej Moravec. Norvegianul Emil Hegle Svendsen a terminat pe patru, reducând handicapul din clasamentul general al Cupei Mondiale la doar 46 de puncte de liderul Martin Fourcade. Francezul, care abia și-a revenit după o accidentare, a terminat pe 14, la 2 minute și 23 de secunde de Malișko, după patru ratări.

Clasament Cupa Mondială după zece probe (m):

1. Martin Fourcade (Franța) 444p
2. Emil Hegle Svendsen (Norvegia) 398p
3. Evgeni Ustiugov (Rusia) 364p
4. Dmitri Malișko (Rusia) 324p
5. Evgeni Garanicev (Rusia) 316p

 Clasament Cupa Mondială după nouă probe (f):

1. Tora Berger (Norvegia) 485p
2. Miriam Gossner (Germania) 377p
3. Andrea Henkel (Germania) 356p
4. Daria Domraceva (Belarus) 335p
5. Olga Viluhina (Rusia) 317p

Publicat: 06 01. 2013, 17:56
Actualizat: 06 01. 2013, 17:57