VIDEO „Vlaicu is the man!” | A fost sau n-a fost? Cea mai controversată fază a Mondialului de rugby s-a petrecut la Franța-România. Vlaicu a plonjat în terenul de țintă francez, dar comentatorii englezi s-au bucurat degeaba. Ce spune șeful federației noastre

Minutul 18 al partidei Franța-România (scor 38-11), disputată miercuri seară, pe Stadionul Olimpic din Londra, în Grupa D a Cupei Mondiale la rugby, a fost unul cheie în desfășurarea ulterioară a ostilităților. După minute în care au presat formidabil, tricolorii au spart apărarea vicecampioanei mondiale și au pătruns cu balonul în terenul de țintă advers. Grămada s-a păbușit dincolo de linia cu var, mingea fiind în posesia românului Florin Vlaicu, iar comentatorii englezi ai partidei au explodat: „Here it is, here it is! Vlaicu is the man!” (n.r. – „Iată-l, iată-l! Vlaicu e omul!”). Scorul era în acel moment 3-0 pentru Franța, iar un eseu ar fi răsturnat situația pe tabela de marcaj, pentru că România ar fi preluat conducerea cu 5-3 la jumătatea primei reprize.

Arbitrul sud-african Jaco Peyper n-a fost însă convins că Vlaicu a reușit să și culce balonul în terenul de țintă. Francezii se opuseseră cu disperare și încercaseră să blocheze cu propriile trupuri distanța de câțiva centimetri dintre mâna în care românul ținea mingea și sol. Nici sfaturile asistenților nu l-au ajutat pe Peyper, care a cerut analiza video a fazei de la cel de-al patrulea arbitru, George Ayoub, aflat în tribună, în fața monitoarelor TV. A fost, probabil, cea mai controversată secvență consumată până acum la această Cupă Mondială.

După câteva minute tensionate, în care românii nu știau dacă să se bucure sau nu, a sosit și verdictul: în niciuna dintre reluări nu se putea vedea clar că balonul din mâna lui Vlaicu intrase în contact cu iarba.

„Trebuie să recunoaștem că n-a fost culcat balonul”

Eseul n-a fost validat, jocul s-a reluat cu o lovitură de pedeapsă pentru România pe care Vlaicu a reușit s-o transforme. În loc să preia conducerea și să izbutească primul eseu al partidei, tricolorii au obținut doar trei puncte.

După această dezamăgire, jocul echipei noastre a scăzut puțin, francezii s-au dezmeticit și au revenit în meci, în minutul 30 a urmat eliminarea lui Paulică Ion pentru o greșeală în apărare și, din acel moment, totul s-a schimbat, pentru că vicecampionii mondiali au profitat de superioritatea numerică pentru a înscrie două eseuri.


Lucaci pătrunde prin zidul francez. România le-a dat multe bătăi de cap vicecampionilor mondiali. FOTO: www.rugbyworldcup.com

După meci, Florin Vlaicu a afirmat că a reușit să culce balonul în terenul francez, iar decizia arbitrilor a fost greșită. „Eu cred că am culcat balonul, dar arbitrul a văzut altceva. Era cel mai important eseu”, a declarat Vlaicu, după întâlnire, pentru „Gazeta sporturilor”.

Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby și fost căpitan și selecționer al naționalei tricolore, este însă de altă părere. „Trebuie să recunoaștem că n-a fost culcat balonul. Probabil că el a spus că l-a culcat, dar nu. Dar noi am văzut la video. E pe lateral și nu, balonul nu ia contact cu solul. Să nu uităm că la 3-3 am avut și o lovitură de pedeapsă de la 30 de metri ratată. Dacă n-ar fi fost ratată, mental, jucătorii francezi ar fi început să-și pună mult mai multe întrebări. Lipsa de experiență, de meciuri tari, a făcut că n-am știut să profităm de aceste momente și ne-am fragilizat noi”, a conchis Harry Dumitraș.

Publicat: 25 09. 2015, 08:27
Actualizat: 25 09. 2015, 08:28