Toniță și Tincu rămân lideri în Hexagon!

Runda cu numărul 24 din prima ligă franceză la rugby (Top 14) a fost favorabilă internaționalilor români. Cu Marius Tincu și Ovidiu Toniță pe teren, Perpignan a câștigat (20-16) derby-ul cu Clermont, menținându-se în fruntea clasamentului cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. O evoluție apreciată a avut și mijjlocașul de grămadă Petre Mitu, care a înscris 12 din cele 15 puncte ce i-au permis lui Montauban să câștige în fața lui Brive.

FRANȚA – TOP 14, ETAPA A 24-A

Castres – Stade Francais 16-21
La echipa gazdă, din al cărei staff face parte și Adrian Lungu, a evoluat, timp de 66 de minute, și flankerul Steve Malonga, a cărui mamă este de origine română.

Montpellier – Bayonne 20-11

Biarritz – Toulon 19-12

Toulouse – Bourgoin 13-6
Timp de o repriză, prima, la oaspeți a jucat și flankerul Bogdan Leonte, fiul fostului internațional român Gheorghe Leonte.

Montauban – Brive 15-10
Montauban a reușit o victorie importantă (15-10), pe teren propriu, cu CA Brive. Principalul marcator al învingătorilor a fost mijlocașul de grămadă român Petre Mitu, care a concretizat patru lovituri de pedeapsă (min. 21, 28, 35, 62). Prezent pe teren din primul până în ultimul minut, bucureșteanul l-a avut alături pe pilierul Bogdan Bălan (a intrat în min. 56, în locul lui Șvelidze). La Brive a evoluat și Petrișor Toderașc, care l-a înlocuit temporar (min. 60-69) pe flankerul Azoulai, căpitanul fostei campioane a Europei.

Perpignan – Clermont 20-16
Calificată deja în semifinale, USAP i-a avut pe teren pe cei doi internaționali români care sunt legitimați acolo. Linia a treia Ovidiu Toniță a ieșit în minutul 64, fiind înlocuit de Alvarez-Kairelis, iar talonerul Marius Tincu a fost introdus în minutul 57, în locul lui Guirado.

Dax – Mont-de-Marsan 12-8

CLASAMENT
1. PERPIGNAN 83 puncte (9 puncte bonus)

2. Toulouse 83 puncte (7 puncte bonus)
3. Stade Francais 76 puncte (10 puncte bonus)
4. Clermont 73 puncte (15 puncte bonus)
5. Biarritz 62p (10pb), 6. Bayonne 61p (5pb), 7. Brive 60p (6pb), 8. Montauban 53p (9pb), 9. Montpellier 50p (6pb), 10. Castres 43p (9pb), 11. Toulon 42p (10pb), 12. Bourgoin 40p (10pb), 13. Dax 37p (7pb), 14. Mont-de-Marsan 29p (7pb).

Publicat: 27 04. 2009, 20:24
Actualizat: 27 04. 2009, 20:34