Stejarii București joacă acasă primele trei partide

Organizatorul cupelor europene, European Rugby, a anunțat programul ediției 2009-2010 a Challenge Cup, unde echipa României, Stejarii București, va juca primele trei meciuri pe teren propriu, pe Stadionul Arcul de Triumf.

Selecționata tricoloră a fost repartizată în Grupa 1, alături de Bourgoin, Leeds Carnegie și Overmach Rugby Parma.

Astfel, pe 10 octombrie, Stejarii București, vor juca prima partidă cu Parma. În componența echipei italiene, activează români ca Necula, Pașcu și Sergiu Ursache. Al doilea meci va fi pe 17 octombrie, când adversari vor fi francezii de la Bourgoin, cei care ne-au învins  în ediția trecută. Pe 12 decembrie, în cea de-a treia partidă, vor veni la București englezii de la Leeds Carnegie.

Pe 20 decembrie 2009, 14 și 21 ianuarie 2010, Stejarii București vor juca ultimele trei etape ale Challenge Cup în deplasare, cu Leeds, Bourgoin și respectiv Parma.

Publicat: 31 07. 2009, 14:10
Actualizat: 31 07. 2009, 14:15