Stejari de esență Mondială. România, a 8-a oară consecutiv la Mondialul de rugby

Înainte de meciul cu Spania, România se putea gândi deja la Mondialul din Londra: punctele pentru a ajunge acolo erau o formalitate, dar cel mai frumos mod de a-și lua biletele pentru capitala Angliei era o victorie cu punct bonus în fața „leilor” spanioli.

Anii au arătat că atunci când rugbyștii români își propun ceva sunt greu de oprit. Cu Spania și-au propus să obțină calificarea la Cupa Mondială din 2015, iar începutul e promițător: Vlaicu transformă două lovituri de pedeapsă (‘6, ’19) și face 6-0. Spaniolii revin cu decarul Malie, care pune trei puncte pe tabelă și urmează 15 minute mai liniștite. Imediat vine apropierea românilor de primul eseu, dar prima dată se dau semne de luptă, iar sportivii încep o scurtă încăierare. În sportul fair-play-ului însă, aceste lucruri se uită repede, meciul revine la normal, iar „Stejarii” fac ce au așteptat toată repriza: punctează printr-un eseu de penalitate, iar Vlaicu reușește transformarea: la final de repriză e 13-3.

La începutul părții secunde primii care pot marca sunt spaniolii, dar ratează lovitura de pedeapsă (43). După ceva mai bine de 5 minute mai primesc una, de la 10 metri, pe care o concretizează. Efortul spaniol pare însă doar să-i stârnească pe români, iar Dumitru anunță șirul eseurilor cu o pătrundere în viteză printre spanioli. Vlaicu nu iartă nici el și e 20-6. La rând e Calafeteanu, care trece și el ușor prin apărarea parcă obosită a „leilor”, pune mingea în spatele liniei de fund, iar Vlaicu își menține reputație. Minutul 65, 27-6. Antrenorul Howells trimite apoi rezervele în teren, care își fac bine treaba. Ionuț Dumitru e din nou la datorie, de data aceasta pentru eseul calificării: scapă din nou de spanioli și plonjează în stilul „Superman” spre un eseu care trimite România, pentru a 8-a oară consecutiv, la Cupa Mondială. „Stejarii” nu au ratat niciodată un Mondial și, din câte se pare, generația actuală nu are de când să se asocieze cu vreun eșec.

România: 1. M. Lazăr, 2. A. Rădoi, 3. I. Paulică, 4. M. Sirbe, 5. V. Popârlan, 6. V. Lucaci, 7. M. Macovei (cpt), 8. S. Burcea, 9. Fl. Surugiu, 10. V. Calafeteanu, 11. I. Dumitru, 12. Fl. Vlaicu,13. C. Gal, 14. D. Manole, 15. C. Fercu.
Rezerve: 16. E. Căpățână, 17. C. Pristaviță, 18. H. Pungea, 19. Cr. Munteanu, 20. V. Nistor, 21. M. Lemnaru, 22. Fl. Ioniță, 23. Cr. Dinis.

Spania: 1. A. Ortiz, 2. B. Auzqui, 3. J. Sanz, 4. I. Villanueva, 5. A. Blanco, 6. M. Cook, 7. G. Rolls, 8. G. Gibouin, 9. P. Feijoo (cpt), 10. C. Malie, 11. I. Contardi, 12. J. Nava, 13. D. Snee, 14. J. Goia, 15. C. Sempere.
Rezerve: 16. A. Pradalie, 17. J. Miranda, 18. M. Roca, 19. A. Newton, 20. S. Rouet, 21. J. Canosa, 22. I. Gutierez, 23. B. Aboitiz.


Articol publicat de Mihai CINPOERU

 

Publicat: 22 02. 2014, 17:29
Actualizat: 22 02. 2014, 18:12