„Stejăreii” s-au calificat în semifinale

Pregătită de foștii mari internaționali români Mihai Bucos și Laurențiu Constantin, ambii reîntorși de ceva timp în țară, selecționata sub 18 ani a României a debutat cu o frumoasă victorie (27-13 cu Italia) la Campionatul European ce se desfășoară în Franța. Este însă de remarcat că peninsularii au aliniat echipa secundă la această categorie de vârstă, prima reprezentativă urmând a participa săptămâna viitoare la faza finală a Turneului celor 6 Națiuni U18 (12-18 aprilie, în regiunea în care se află orașele Viadana, Parma, Noceto și Colorno).
România a avut un debut bun de meci, conducând cu 10-0 după numai 4 minute! Egalați la 10, apoi la 13, "stejăreii" au avut forța de a reveni în repriza a doua. Și raportul de eseuri a fost favorabil echipei noastre: 3-1.
În urma acestui rezultat, România s-a calificat în semifinalele competiției, urmând ca miercuri să întâlnească Franța.
Celelalte rezultate din grupa de elită: Franța – Belgia 59-5 (meciul a fost condus de arbitrul român Horațiu Bărgăunaș), Irlanda – Rusia 32-5 și Anglia – Georgia 60-3.

ROMÂNIA – ITALIA 27-13 (13-10)
Arbitru:
Labaune (Franța)
Au marcat: Bratu 1e (min. 4), Conache 1e (min. 59), 3t (min. 4, 59, 75), 2lp (min. 2, 31), B. Neacșu 1e (min. 75), respectiv Dionisi 1e (min. 13), Sue 1t (min. 13), 2lp (min. 22, 45).
ROMÂNIA: Niacșu – Stan, Munteanu, Pascu, Florea – (md) Conache, (mg) Bratu (cpt.) – Mușat, Sobota, Vâlceanu – P. Neacșu, Alexe – Peglau, Taragan, Mătase.
Rezerve: B. Neacșu, B. Diaconu, Borș, A. Diaconu, Gaiță, Thau, Constantinescu, Ticu, Ghiță, Vagner.
Antrenori: Mihai Bucos și Laurențiu Constantin.
ITALIA: Torri – Caporaso, Cerioni, Alberghini, Lubian – (md) Sue, (mg) Callori di Vignale – Balsemin (cpt.), Ferro, Dionisi – Jacotti, Fuser – Aluigi, De Gioia, Bigi.
Rezervă: Di Paolo, Berisa, Torda, Grassotti, Zaffalon, Monfrino, Iacolucci, Ceresini, Barani, Ciriello, Tizzi.
 

Publicat: 07 04. 2009, 04:30
Actualizat: 07 04. 2009, 13:36