„Stejar”, extremă aventură!** Obiectivul României rămâne neschimbat

Naționala de rugby a României numără zilele până la debutul Cupei Mondiale. Ultima echipă care a obținut biletul pentru competiția din Noua Zeelandă, după un baraj de recalificare cu Uruguay, România va face parte dintr-o grupă de foc, cu o pretendentă la titlu, Anglia, cu „bronzul” ediției trecute, Argentina, cu imprevizibila Scoție, dar și cu eterna rivală din divizia a doua valorică, Georgia.

„Nu a fost o grupă pe care ne‑am ales-o noi, însă, odată intrați în horă, trebuie să jucăm. Dorim să avem o comportare onorabilă și să ne întoarcem în țară cu satisfacția că am dat totul”, prefața antrenorul Romeo Gontineac, competiția din Noua Zeelandă. Singura echipă din România, alături de cea de handbal feminin, care nu a ratat nicio ediție a Cupei Mondiale, naționala de rugby are trasat pentru turneul final o victorie. Un obiectiv păstrat și îndeplinit încă de la prima Cupă Mondială, din 1987, „stejarii” bifând doar o singură ediție, din cele șase, când au terminat competiția fără nicio victorie (1995).

Duelul accesibil spre care se îndreaptă speranțele de victorie este cel cu Georgia, rivala din Cupa Europeană a Națiunilor, o echipă care a crescut constant și s-a impus în ultimii trei ani în fața românilor. „Va fi meciul de supraviețuire al rugby-ului românesc. În acel meci va sta viitorul nostru, dacă învingem Georgia la Cupa Mondială, vom avea un moral puternic cu ei, în toți anii ce vor urma”, spune fundașul Iulian Dumitraș. România va miza, ca întotdeauna, pe grămadă, principala armă.

Condusă de Marius Tincu și Ovidiu Tonița, campioni ai Franței cu Perpignan, înaintarea va avea misiunea de a câștiga teren și de a aduce baloane liniei de treisferturi, un compartiment care, în ultima perioadă, a crescut semnificativ. Un plus pentru „stejari” îl reprezintă vremea rece din Emisfera Sudică, majoritatea meciurilor urmând să se dispute pe o temperatură ce nu va depăși 10 grade.

Cea mai bună „aripă” autohtonă, Cătălin Fercu, a ratat deplasarea în ultimul moment din cauza răului de avion, el alăturându-se grupului de absenți format din Sorin Socol, Alex Manta, Bogdan Bălan, Petrișor Toderașc.

Publicat: 05 09. 2011, 08:44
Actualizat: 05 09. 2011, 08:46