Steaua – Baia Mare, în finala Cupei României la rugby!

Zimbrii băimăreni vor juca sâmbăta viitoare pentru a 14 oară cu trofeul pe masă.

La fel ca și în precedenta semifinală de Cupa României, jucată pe data de 25 noiembrie 2012, atunci când C.S.M.Știința Baia Mare s-a impus în fața Universității Cluj, cu scorul de 43-17, la pauză 14-10, și de această dată jocul din primul mitan a fost unul cât se poate de echilibrat, mai ales în grămezile ordonate.

Primii care deschid scorul sunt studenții clujeni, prin fostul băimărean, mijlocașul la grămadă de 29 de ani Ionuț Dimofte care după doar nouă minute de joc transformă o lovitură de penalitate ducând scorul la 0-3. În ciuda unui joc mai șters „zimbrii” băimăreni izbutesc totuși cu nouă minute înainte de finalul primei reprize să restabilească egalitatea, Michael Wiringi, minutul 31 transformând la rândul său o lovitură de penalitate pentru 3-3.

La reluare deținătoarea trofeului forțează desprinderea, reușind după doar patru minute să treacă în avantaj. Talonerul de 23 de ani Alexandru Oancea reușește primul eseu al partidei, iar neo-zeelandezul de 28 de ani Michael Wiringi transformă, scorul devenind 10-3. Dimofte de la oaspeți, are ocazia în minutul 60 să reducă din handicap însă irosește o lovitură de pedeapsă de la circa 40 de metri de buturile formației băimărene. Trei minute mai târziu același Michael Wiringi marchează al doilea eseu al confruntării și transformarea, scorul devenind 17-3. În primul minut de prelungire din cele patru indicate de ieșeanul Emanuel Gorodea, Universitatea Cluj punctează printr-un eseu de penalitate, transformat de același (fost băimărean) Ionuț Dimofte, însă nimic nu o mai poate opri pe C.S.M.Știința Baia Mare să acceadă în finala Cupei României, scor final 17-10. În cealaltă semifinală C.S.A.Steaua București a dispus cum era și normal de mult mai modesta C.S.M.București cu scorul de 29-10 la pauză 10-10).

Finala Cupei României ediția 2013 va opune pentru al doilea an consecutiv cele două rivale C.S.M.Știința Baia Mare – C.S.A.Steaua București, meciul urmând a se diputa sâmbătă 30 noiembrie începând cu orele 14.00 pe stadionul Ghencea.   

C.S.M.Știința Baia Mare – Universitatea Cluj 17-10 (3-3)

Stadion: Tineretului Gura Humorului

Arbitrii: Emanuel Gorodea, Claudiu Lucian Clapon, Mihai Stuparu (Iași)

Observator: Valeriu Lazăr (Suceava)

C.S.M.Știința Baia Mare: Ionuț Botezatu, Ionuț Niacșu, Ioan Pop-cpt, Mihai Roșca, Ștefan Ciuntu, George Oprea, Michael Wiringi, Petru Tamba, Marius Pocriș, Alexandru Oancea, Johannes Van Heerden, Ionuț Hristache, Mihai Dico, Sean Morrell, Teodor Buzatu

Rezerve: Florin Bârdașu, Paul Rusu, Tudor Matei, Marius Dănilă, Daniel Cubaș, Alexandru Bucur, Cristian Stoica, Silviu Suciu

Antrenor: Vasile Lucaci

Universitatea Cluj: Ionuț Mazăre, Mihai Cosma, Vasile Paraschiv, Adrian Mazăre, Valentin Roșu, Ionuț Dimofte, Cristian Podea-cpt, Romulus Boar, Mihai Sobota, Daniel Gheța, Nicolae Rus, Bogdan Ionescu, Claudiu Curcă, Răzvan Ailenei, Nicolae Barbu

Rezerve: Bogdan Sălăgean, Paul Petucher, Paul Ailenei, Dorian Ciocea, Bogdan Ciolocoiu, Ioan Teodorescu, Rareș Moldovan, Cristian Săuan

Antrenor: Bogdan Cantor

Filmul meciului:

Min 9 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă (0-3)

Min 31 Michael Wiringi – lovitură de pedeapsă (3-3)

Min 44 Alexandru Oancea – eseu (8-3)

Min 44 Michael Wiringi – transformare eseu (10-3)

Min 60 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă ratată

Min 63 Michael Wiringi – eseu (15-3)

Min 64 Michael Wiringi – transformare eseu (17-3)

Min 80 eseu de penalizare Universitatea Cluj (17-8)

Min 80 Ionuț Dimofte – transformare eseu (17-10)

Articol scris de Alin BOȚIOC

Publicat: 23 11. 2013, 14:37
Actualizat: 23 11. 2013, 14:38