România-Rusia, primul meci al României pe teren propriu în noua ediție a Cupei Europene a Națiunilor

Reprezentativa României se pregătește pentru cel de-al doilea meci din Cupa Europeană a Națiunilor.

Selecționata României își continuă drumul spre cucerirea primei poziții în grupa principală a Cupei Europene pe Națiuni. „Stejarii” vor întâlni în cea de-a doua etapă a competiției selecționata Rusiei. Partida este programată sâmbătă, 9 februarie, pe stadionul Arcul de Triumf din București.

În prima etapă tricolorii au trecut de Portugalia lui Errol Brain, scor 19-13.

Pentru următoarea partidă selecționerul României Lynn Howells a pregătit câteva modificări, cea mai mare absență fiind lipsa fraților Ursache, reveniți la echipele de club.

În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul galez a declarat: „Am avut patru schimbări în echipă, frații Ursache au fost nevoiți să se întoarcă în Franța, iar în locul lor suntem norocoși să îi avem pe Ion Paulica, care joaca la un nivel foarte ridicat în Anglia și pe Tatu, care a avut un joc bun în campionatul național.

Am facut o schimbare și la numărul 9, cred că ne-a lipsit un pic controlul în meciul cu Portugalia și sper ca acum să nu mai avem probleme. L-am schimbat pe Lucaci cu Tonița, Lucaci nu a jucat foarte multe partide în ultimele trei luni, iar două meciuri internaționale consecutive, cer mult de la un jucător. Tonița are experiența și abilitatea de a juca la acest nivel.„.

ROMANIA: 15.Fercu Cătălin, 14.Apostol Adrian, 13.Dascălu Robert, 12.Vlaicu Florin, 11.Roșca Mihai, 10.Manole Dorin, 9.Căplescu Ciprian, 1.Lazăr Mihăiță, 2.Rădoi Andrei, 3.Ion Paulică, 4.Tatu Cornel, 5.Sirbe Marius, 6.Tonița Ovidiu, 7.Macovei Mihai (cpt), 8.Carpo Daniel.

Rezerve: 16.Căpățână Eugen, 17.Pungea Horațiu, 18.Tamba Petru, 19.Coste Alin, 20.Lucaci Viorel, 21.Surugiu Florin, 22.Gal Csaba, 23.Niacsu Ionuț

Calendar Cupa Europeană a Națiunilor:
02.02.2013: Portugalia 13-19 România – Lisabona
09.02.2013: România – Rusia – București
23.02.2013: Spania – România – Gijon
09.03.2013: Belgia – România – Bruxelles
16.03.2013: România – Georgia – București

Sursă: Federația Română de Rugby

articol scris de Adrian Eugen

Publicat: 06 02. 2013, 22:14
Actualizat: 06 02. 2013, 22:15