Radu Petrescu, noul președinte al Comisiei Centrale de Arbitri din Rugby

Colegiul Director al Federației Române de Rugby a decis că arbitrul Radu Petrescu (36 de ani) să fie noul președinte al Comisiei Centrale de Arbitri, iar acesta îl înlocuiește în funcție pe George Bargaunas, cel care s-a aflat la conducerea CCA din 2012, informează frr.ro.

„Nominalizarea din partea FRR a venit că o surpriză pentru că sunt încă arbitru activ, iar această numire înseamnă că activitatea mea din teren, cel puțin pentru rugbyul de top din țară, trebuie să o opresc aici. ​Practic, mai trebuie să-mi îndeplinesc îndatoririle de arbitru la două meciuri internaționale la care am fost deja nominalizat în martie, apoi voi pune ghetele în cui și pentru meciurile internaționale. Nu-i un moment foarte ușor din această perspectiva, pentru că arbitrajul mi-a adus foarte multe împliniri, prieteni, șansă de a vedea lumea, o experiență de viață pe care altfel nu aș fi putut s-o capăt.

Am acceptat această propunere din convingerea că pot aduce o nouă viziune care să ducă la îmbunătățirea arbitrajului și a calității rugbyului, în general. Din nouă postura îmi doresc să construiesc un sistem de arbitraj care să răspundă exigențelor rugbiului actual. Avem un potențial rugbystic extraordinar pe care trebuie să-l valorificăm. Obiectivul meu pe termen mediu și lung este să dezvolt acest potențial atât în arbitri, cât și în jucători și echipe.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit încrederea și suportul lor din Federația Română de Rugby, președintelui Alin Petrache și membrilor Comitetului Director, dar și lui Bogdan Muntean, Daniel Mitrea și Vali Toma în care am găsit parteneri de nădejde pentru a merge pe acest drum. Nu în ultimul rând le mulțumesc celor care au acceptat să facă parte din Comisia Centrală de Arbitri și colegilor mei arbitri pentru susținere și efortul pe care l-au depus și-l vor depune pentru a dezvoltă arbitrajul și rugbiul românesc”, a declarat Radu Petrescu pentru site-ul oficial al Federației Române de Rugby.

Radu Petrescu a început rugbyul în 1990, la clubul Grivița, unde și-a petrecut perioada junioratului, cu o scurtă trecere pe la Steaua, înainte de seniorat. A evoluat pe postul de aripa, câștigând la juniori, cu Grivița câteva titluri la naționale, la seniori alegând studiile în detrimentul rugbyului, doar antrenându-se cu echipa din Parcul Copilului, fără a mai evolua în competiții. S-a orientat spre arbitraj, unde a debutat în 2001-2002 cu meciuri de copii și juniori, apoi în 2004 a avut primul turneu internațional, Campionatul European de U18, în Italia. Radu Petrescu a oficiat în peste 100 de meciuri internaționale de juniori sau seniori, Campionate Europene, rugby în 7, IRB World Cup Trophy, IRB Nations Cup, EPCR. Anul trecut acesta a oficiat că central primul sau meci în Rugby Europe Championship, la Germania – Spania, la Koln.

În ce privește partea profesională, după absolvirea Facultății de Sociologie din cadrul Universității București, a lucrat în consultanță la PricewaterhouseCoopers, apoi într-o companie farmaceutică de top, de unde, recent s-a mutat în industria bunurilor de consum, într-un rol regional de manager de resurse umane. Acesta a vorbit pe scurt și despre obiectivele cu care pornește la drum în această nouă provocare.

„Pe termen scurt, trebuie să armonizăm aplicarea regulamentului între arbitri și trebuie să deschidem larg ușa comunicării cu cluburile și antrenorii. Doar alături de antrenori și Federație putem construi un campionat intern în care arbitrajul să aibă coerentă și care să le ofere jucătorilor posibilitatea să se afirme pe teren. Este imperios necesar să îmbunătățim și să uniformizăm nivelul de înțelegere al legilor și al aplicării lor pentru toți participanții la mișcarea rugbistică, de la arbitri, antrenori, jucători, până la publicul spectator. Bucuria de a viziona, de a juca sau de a arbitra rubgiul crește exponențial odată cu descifrarea complexității acestui sport unic.

Pentru că începe partea cea mai grea a campionatului, pentru arbitri înseamnă că urmează o perioada în care vor trebui să se autodepășească individual, dar și să coopereze mai bine între ei și cu partenerii din teren și de lângă teren, adică jucători și cluburi. Pentru mine înseamnă să construiesc împreună cu arbitri un corp profesional care să fie un partener de încredere pentru cluburi și FRR. Este evident că doar împreună, că o echipa, putem să avem rezultate și să progresăm. Aș vrea să-mi exprim aprecierea pentru Paul Bargaunas și Viorel Popescu, cei dinaintea mea care au depus eforturi pentru a ridică nivelul arbitrajului intern”, a declarat Radu Petrescu.

Publicat: 25 02. 2017, 22:17
Actualizat: 25 02. 2017, 22:18