Meteorologia ajută România! Specialiștii ANM vor testa stabili azi condițiile în care se va disputa meciul cu Rusia

România își ia măsuri pentru meciul de rugby de sâmbătă (ora
16:00), cu Rusia, din Cupa Europeană a Națiunilor, de la
București.

Azi, specialiști ai Administrației Naționale de Meteorologie
(ANM) vor face teste care vor indica temperatura solului de pe
Stadionul „Arcul de Triumf” la ora partidei. Vremea și zăpada din
București le dau emoții oficialilor FRR în ceea ce privește
disputarea partidei. Informările zilnice privind prognoza meteo
sunt completate însă și de o serie de teste moderne care pot
stabili cu exactitate starea terenului la ora partidei.
„Câțiva specialiști de la ANM vor veni la stadion cu
instrumentele necesare și vor măsura temperatura la nivelul
solului, după care vom ști exact la ce să ne așteptăm”
, a
declarat Lucian Lorin, directorul de comunicare al FRR. Mai mult,
după ce, anul trecut, meciul cu Spania a fost amânat din cauză că
terenul înghețase sub folia de plastic, FRR a schimbat acum și
strategia. Astfel, terenul de la „Arcul de Triumf” va fi scos de
sub nămeți chiar în dimineața întâlnirii.

„Nu ne deranjează nici frigul, nici zăpada. Vom juca indiferent
de vreme”

Sorin Socol, căpitan România

TENIS / Lipsa lui Del Potro, șansa României

Președintele Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir,
crede că echipa României are șanse de a câștiga meciul din primul
tur al Cupei Davis, contra reprezentativei Argentinei, deoarece
Juan Martin Del Potro, fostul număr 4 ATP, nu va evolua. România
(Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi și Horia Tecău)
întâlnește Argentina (David Nalbandian, Juan Monaco, Juan Ignacio
Chela și Eduardo Schwank) între 4 și 6 martie, la Buenos Aires (pe
zgură).

HOCHEI

Superliga. Etapa a VIII-a: HSC Miercurea Ciuc – Steaua Rangers
6-1, Fenestela Brașov – Dunărea Galați 6-3.

BASCHET

Divizia A. Feminin, etapa a VIII-a. Seria A1: Sepsi Sfântu
Gheorghe – SCM Craiova 77-39, Arad – Timișoara 87-52, Olimpia
București – Rapid 87-82. Meciul BT Alexandria – Satu Mare s-a
terminat după închiderea ediției. Etapa a V-a, Seria A2: Olimpia
Brașov – Iași 55-53 , Oradea – Alba Iulia 59-66. Meciul Cluj Napoca
– Sportul are loc azi.

Publicat: 24 02. 2011, 01:54
Actualizat: 24 02. 2011, 08:35