Lynn Howells a anunțat primul „15” al României pentru meciul contra Canadei de la Cupa Mondială de Rugby

Selecționerul Lynn Howells a anunțat, duminică, primul cincisprezece al echipei naționale a României pentru meciul contra Canadei de la Cupa Mondială de rugby, informează site-ul oficial al FRR.

Primul cincisprezece este următorul: 1. Mihăiță Lazăr, 2. Otar Turașvili, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Popârlan, 5. Johannes Van Heerden, 6. Valentin Ursache, 7. Viorel Lucaci, 8. Mihai Macovei (căpitan), 9. Florin Surugiu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuț Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14. Mădălin Lemnaru, 15. Cătălin Fercu.

Rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Andrei Ursache, 18. Alexandru Țăruș, 19. Daniel Carpo, 20. Stelian Burcea, 21. Valentin Calafeteanu, 22. Adrian Apostol, 23. Csaba Gal.

Căpitanul Mihai Macovei a declarat că echipa care va greși mai puțin, va câștiga. „Canada practică un joc rapid pe treisferturi și noi trebuie să avem o apărare bună, să nu le lăsăm spații. Cred că echipa care va greși cel mai puțin, va câștiga. Punctul nostru forte este unitatea grupului. După ce am văzut video cu ei nu sunt foarte mari diferențe față de meciurile test, dar un meci de Cupă Mondială nu se compară cu un meci test, sunt imprevizibili și noi trebuie să fim foarte atenți. Nu sunt relevante victoriile din meciurile test, în 2013 i-am bătut la limită, în ultimul minut, iar în 2014 a fost o victorie mai categorică. Sper să avem suportul tribunelor marți, am fost impresionat pe Wembley să văd atât de mulți irlandezi, sper ca publicul să fie alături de noi”, a spus Macovei.

Partida România – Canada, din grupa D de la Cupa Mondială de rugby, se va disputa marți, de la ora 18.45, la Leicester.

Mediafax

Publicat: 04 10. 2015, 16:55
Actualizat: 04 10. 2015, 16:56