Kulemin revine în naționala Rusiei pentru meciul cu România

Rugbystul Kiril Kulemin, care joacă în Franța, la Castres, revine în naționala Rusiei după o pauză de aproape doi ani din cauza unei accidentari, fiind inclus în lotul pentru meciul de sâmbătă contra României, informează site-ul frr.ro.

Kulemin nu a jucat în meciul contra lui Brive, câștigat de Castres în ultima etapă din Top 14, 15-13 în deplasare. Jucătorul de linia a doua a evoluat ultima dată pentru naționala Rusiei tot la Soci, în februarie 2010, contra României, în egalul 21-21.

Antrenorul galez al rușilor, Kingsley Jones, a optat pentru 29 jucători pentru meciul cu tricolorii. În comparație cu meciul contra Portugaliei, câșigat de ruși cu 33-32 în deplasare, din echipă lipsesc Viktor Kobzev, Roman Kokorin, Kiril Kopeșkin, Igor Kurașov, Alexei Panasenko, Stanislav Selski, Maxim Sturza și Artiom Fatahov.

O altă inovație o reprezintă Ivan Kotov, care până acum a jucat doar în naționala de rugby în 7, fiind convocat în premieră.

Staful echipei ruse analizează și posibilitatea aducerii din Anglia, pentru meciul contra stejarilor, a celor doi jucători ai lui London Wasps, Viktor Gresev și Vladislav Korșunov.

Prognoza meteo pentru sâmbătă este una favorabilă disputarii meciului, la Soci anunțându-se o temperatură de patru grade Celsius, dar și conditii de ploaie și cer înnorat, la ora jocului.

Lotul Rusiei este următorul: Denis Antonov, Mihail Babaev, Vladimir Boltenkov, Vladmir Botvinikov, Alexei Volkov, Andrei Garbuzov, Nazir Gasanov, Dmitri Gerasimov, German Godliuk, Inokenthy Zikov, Andrei Igrețov, Pavel Kvernadze, Ivan Kotov, Kiril Kulemin, Iuri Kunarev, Alexei Makovețki, Evgheni Matveev, Nikita Medkov, Vladimir Ostroușko, Anton Riabov, Denis Simplikevici, Anton Sinițin, Andrei Temnov, Evgheni Titov, Serghei Trișin, Valeri Țnobiladze, Grigori Țnobiladze, Alexander Șakirov, Alexander Ianiușkin.

Mediafax

Publicat: 20 02. 2012, 12:45
Actualizat: 20 02. 2012, 12:46