Imagini incredibile pe un teren de rugby!** Un tată a intrat pe teren pentru a-și apăra fiul de 1.92 m și 105 kg! VIDEO

Rugbyul francez a bifat aseară derbyul basc cu numărul 100. Biarritz și Bayonne s-au întâlnit în etapa a 10-a din TOP 14, o partidă câștigată, în ultimele secunde de Biarritz prin penalitatea reușită de Peyrelongue, 21-19 (12-6). Toată atenția celor 13.400 de spectatori aflați pe Stade Aguilera a fost monopolizată însă de tatăl căpitanului de la Biarritz, internaționalul francez Imanol Harinordoquy (foto).

Placat de uvertura lui Bayonne

Derbyul basc dintre Biarritz și Bayonne a consemnat în minutul 7, faza meciului, în momentul în care Lucien Harinordoquy, tatăl căpitanului celor de la Biarritz a intrat pe teren. Incidentul s-a produs după ce fiul său a fost prins în mijlocul unei dispute cu doi jucători de la Bayonne. Lucien Harinordoquy a coborât din tribună și a pătruns pe terenul de joc cu intenția de a-l lovi pe Jean-Jo Marmouyet, cel care avusese mai devreme câteva contacte mai dure cu căpitanul „alb-roșilor”. Seniorul a fost însă repede placat, chiar de la primii pași de gazon, de uvertura Benjamin Boyet: „L-am oprit pentru că avea de gând să îmi lovească un coleg. Îl țineam la pământ, când Benoit August de la Biarritz mi-a spus să îi dau drumul pentru că este tatăl lui Imanol. Mi-a cerut scuze apoi pentru faptul că l-am reținut așa, însă nu trebuia să facă un astfel de lucru”, a povestit Boyet.

Premieră în rugbyul din Hexagon

Lucien Harinordoquy a fost condus în tribune chiar de fiul său, după care a fost scos afară din stadion de către oamenii de ordine. Biarritz riscă o amendă cuprinsă între 5 000 și 20 000 de euro și suspendarea terenului, în timp ce seniorul poate fi interzis ani buni pe stadioane. Prezent în tribune, președintele Ligii Franceze de Rugby, Pierre-Yves Revol a fost rezervat în declarații: „Comisia de Disciplină va face o anchetă. Este o premieră în rugbyul profesionist ce s-a întâmplat aici. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că așa ceva este posibil”.

Seniorul și-a cerut scuze

Deși inițial oficialii clubului Bayonne intenționau să depună două plângeri, una împotriva lui Lucien Harinordoquy și una împotriva formației Biarritz, aceștia s-au rezumat doar la plângerea împotriva clubului. Harinordoquy senior și-a cerut scuze public pentru ieșirea din timpul meciului. Comisia de Disciplină i-a convocat pe oficialii clubului Biarritz pentru data de 14 decembrie. Unul dintre cei mai buni jucători francezi la Cupa Mondială din Noua Zeelandă unde pratic și-a purtat echipa spre finala competiției, Imanol Harinordoquy nu a făcut niciun comentariu legat de acest incident.

Publicat: 30 11. 2011, 21:12
Actualizat: 30 11. 2011, 23:05