Franța și Anglia s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. ”Potop” de 50 de minute la Noua Zeelandă – Namibia. Situația la vârf în cele patru grupe

Franța s-a calificat în sferturile de finală la Cupa Mondială, după victoria cu 23-21 în fața selecționatei Tonga, în cadrul Grupei C, dar a transpirat serios pentru această victorie.

„Cocoșii” galici au început meciul debordant, cu 17-0, dar tonganii au reușit să revină la 17-14. Franța a jucat apoi la siguranță și a trimis mingea la ”bețe” când a beneficiat de lovituri de pedeapsă, Ntamack reușind să transforme în minutele 52 și 60.

Tonga a avut ultimul cuvânt în meci, realizând un al treilea eseu, care i-a adus și bonusul defensiv. Franța s-a calificat însă alături de Anglia în sferturile de finală dintr-o „grupă a morții” din care a mai făcut parte și Argentina. Cele două națiuni din Six Nations se vor întâlni pe 12 octombrie într-un meci pentru locul 1.

Celelalte șase naționale care se vor califica în sferturi se vor decide în ultima săptămână de jocuri în faza grupelor. Situația în grupe în acest moment este următoarea:

  • Grupa A: Japonia – 14p (3j), Irlanda – 11p (3j), Scoția – 5p (2j). În ultima săptămână se joacă Scoția – Japonia.
  • Grupa B: Noua Zeelandă – 14p, Africa de Sud – 10p, Italia – 10p (toate cu câte 3 jocuri). În ultima săptămână se joacă Noua Zeealandă – Italia.
  • Grupa C: Anglia – 15p, Franța – 13p, Argentina – 6p (toate cu câte 3 jocuri). În ultima săptămână se joacă Anglia – Franța
  • Grupa D: Australia – 11p (3j), 2. Țara Galilor – 9p (2j), 3. Fiji – 7p (3j).

Până la această oră am asistat la câteva jocuri pline de real spectacol. Sigur, marile derby-uri au avut un plus de adrenalină. Iată cum s-au încheiat meciurile între candidatele la sferturile de finală:

  • Grupa A: Irlanda – Scoția 27-3, Japonia – Irlanda 19-12
  • Grupa B: Noua Zeelandă – Africa de Sud 23-13, Africa de Sud – Italia 49-3
  • Grupa C: Franța – Argentina 23-21, Anglia – Argentina 39-10
  • Grupa D: Țara Galilor – Australia 29-25.

Tot azi, la Cupa Mondială de Rugby din Japonia, Noua Zeelandă a învins Namibia 71-9. A fost a doua diferență a turneului final, după ce tot All Blacks au zdrobit Canada cu 63-0. Africanii au început curajos, cu 3-0, în minutul 30 au redus diferența la 10-9, dar apoi neo-zeelandezii au declanșat ”potopul”, iar până la final au realizat nouă încercări. Au terminat astfel meciul cu 11 eseuri!

Top 5 cele mai drastice rezultate la Cupa Mondială:

  • Noua Zeelandă – Canada 63-0
  • Noua Zeelandă – Namibia 71-9
  • Africa de Sud – Namibia 57-3
  • Africa de Sud – Italia 49-3
  • Italia – Canada 48-7

Sursa foto: www.rugbyworldcup.com

Publicat: 06 10. 2019, 14:28
Actualizat: 06 10. 2019, 14:30