FOTO – Tricolorii vor să învingă și Spania pe Cluj Arena: „Ne dorim să câștigăm grupa”

Într-o partidă din Cupa Europeană a Națiunilor, reprezentativa României de rugby joacă sâmbătă în compania Spaniei, pe Cluj Arena, partida fiind programată să înceapă la ora 14:30. După ce au bătut pe teren propriu pe Portugalia și au învins în deplasare pe Rusia, „Stejarii” speră la un nou succes, care le-ar asigura locul doi în grupa CEN 2014.

„Vrem să câștigăm grupa, trebuie să batem Spania. Ne dorim mult să ajungem la mondiale”, a spus galezul Lynn Howells, managerul naționalei României.

„Spania este o echipă care ne poate pune probleme, dar ne dorim să învingem. Ne-am acomodat la Cluj, terenul este bun și avem noroc că suntem feriți de accidentări”, a declarat și căpitanul Mihai Macovei.

Acesta a făcut un apel la publicul clujean. „Îi așteptăm pe suporteri la stadion și să ne susțină”, a fost mesajul lui Macovei.

Publicat: 20 02. 2014, 16:55
Actualizat: 20 02. 2014, 20:43