FOTO** RCM Timișoara a sărbătorit cu fanii în noapte triumful din Cupă!

Victoria cu Baia Mare din Cupa României, scor 32-10, nu a fost trecută cu vederea de fanii bănățeni care i-au așteptat în noapte pe eroii de la Alba Iulia.

După ce au participat la un banchet, echipierii lui RCM Timișoara au sosit din „Cetatea Unirii” în Piața Unirii din capitala Banatului. Aici, câteva sute de fani i-au așteptat minute în șir pentru a sărbători al doilea trofeu major din rugby-ul românesc.

Suporterii și-au făcut poze cu Makapelu și compania, împreună cu trofeul și au cântat împreună cu sportivii. La manifestație au participat și fanii lui Poli, care i-au dus pe rugbiști în clubul unde sărbătoreau cei 90 de ani de la înființarea echipei de fotbal. Din partea oficialităților a fost prezent Adrian Orza, viceprimarul Timișoarei, care a felicitat echipa pentru performanță.

Articol și foto de Cornel Biholari

Publicat: 04 12. 2011, 13:39
Actualizat: 04 12. 2011, 13:40