FCSB și Dinamo, mai importante decât o echipă națională! O voce activă din sport ia atitudine în scandalul Arcul de Triumf: „E o bătaie de joc din partea guvernului”

Mihai Macovei, căpitanul naționalei de rugby a României, s-a arătat deranjat de condițiile oferite de Executivul României vizavi de „stejari” care nu se pot antrena decent înainte de Cupa Mondial din Franța, care va începe pe 8 septembrie.

FCSB și Dinamo, mai importante decât o echipă națională! O voce activă din sport ia atitudine în scandalul Arcul de Triumf: „E o bătaie de joc din partea guvernului”

„Urmează trei meciuri-test în care vrem să vedem unde suntem la ora actuală”, a declarat Mihai Macovei.

Cunoscutul jucător este nemulțumit de condițiile de pregătire din acest moment.

„Ne-am adaptat cum am putut. Ne-am antrenat săptămâna asta pe patru stadioane. Nu cred că o echipă de club trebuie să fie mai importantă decât echipa națională. Ne-am antrenat pe Arcul de Triumf, mergem la Dinamo apoi la Steaua și revenim cu o zi înainte de meci pe Arcul de Triumf.

E o bătaie de joc din partea guvernului. Dacă e important ca o echipă de club să plătească 15.000 de euro și nu e prioritară p echipă națională înseamnă că sportul în țara asta n-o să meargă nicăierea”, a declarat Mihai Macovei pentru TVR 1.

Care este programul „stejarilor”

România va întâlni la București, sâmbătă, 5 august, echipa Statelor Unite ale Americii. Partida are loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 20:00, fiind singura partidă pe care Stejarii o vor disputa acasă din seria celor trei meciuri test.

Urmează confruntarea cu Georgia (locul 11 mondial) pe 11 august la Tbilisi și Italia (locul 14 mondial), pe 19 august, în Peninsulă.

„Stejarii” se află în Grupa B la Cupa Mondială de rugby și vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).

Publicat: 02 08. 2023, 13:44