Cupa Antim Ivireanul se pune din nou în joc

Printre tradițiile din rugby se numără și aceea a trofeelor care se pun în joc în unele meciuri. Cel mai cunoscut, totodată și cel dintâi, este Cupa Calcutta, acordată echipei care câștigă meciul anual dintre echipele Angliei și Scoției. În 2002, georgienii au pus în joc, la meciul cu echipa de rugby a României, un astfel de trofeu. El poartă numele lui Antim Ivireanul (1650-1716), autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană.
Născut în Iviria, a fost adus în Țara Românească de domnitorul Constantin Brâncoveanu, după ce fusese luat rob de turci și dus la Constantinopol. După ce a deprins să vorbească limba română, în 1691 lui Antim Ivireanul i s-a încredințat tipografia domnească din București, unde a tipărit 63 de cărți – a fost, alături de Coresi, cel mai important tipograf al culturii medievale de la noi. Cu toate că era georgian, a contribuit la stabilirea unui limbaj liturgic clar, unul înțeles și folosit până astăzi.
Ctitor al Mănăstirii "Toți Sfinții" din București (îi poartă numele astăzi), Antim Ivireanul a fost un apărător al Bisericii ortodoxe și a poporului român. Atitudinea sa antiotomană a făcut ca în 1716, din ordinul primului domn fanariot din Țara Românească, Nicolae Mavrocordat, să fie întemnițat, iar apoi trimis în exil la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" de pe Muntele Sinai. Pe drum, Antim Ivireanul a fost ucis de soldații turci, iar trupul său a fost aruncat într-un râu aflat dincolo de Adrianopol.
Îm 1992, Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuit în fiecare an pe 27 septembrie. 
Echipa de rugby a României a câștigat de patru ori Cupa Antim Ivireanul, în timp ce Georgia a cucerit-o de trei ori. Trofeul va fi pus în joc și astăzi, el urmând a fi deținut timp de un an de echipa învingătoare. 

CUPA ANTIM IVIREANUL

6 aprilie 2002 (Tbilisi): Georgia – ROMÂNIA 23-31
30 martie 2003 (Tbilisi): Georgia – ROMÂNIA 6-19
27 mai 2004 (Iași): ROMÂNIA – Georgia 25-18
12 martie 2005 (Tbilisi): Georgia – ROMÂNIA 20-13
25 februarie 2006 (București): ROMÂNIA – Georgia 35-10
3 februarie 2007 (București): ROMÂNIA – Georgia 17-20
9 februarie 2008 (Tbilisi): Georgia – ROMÂNIA 22-7

ALTE TROFEE DIN RUGBY
CUPA CALCUTTA.
Se acordă anual, câștigătoarei meciului dintre Anglia și Scoția. Ea a fost donată Federației Engleze de Rugby (RFU), în 1874, de foști membri ai Calcutta Football Club, o grupare de rugby fondată în 1873, în India, dar care s-a desființat în scurt timp… Trofeul a fost confecționat din banii rămași la club.
CUPA BLEDISLOE. Trofeul este atribuit echipei care se impune în meciul anual dintre echipele de rugby ale Noii Zeelande și Australiei. El poartă numele lordului care a fost numit guvernator general al Noii Zeelande în 1931. Cupa Bledisloe s-a decernat pentru prima dată în 1932.
CUPA MILENIULUI. În 1988, atunci când orașul Dublin sărbătorea un mileniu de existență, federații de rugby din Anglia și Irlanda au decis să creeze acest trofeu anual pentru a recompensa câștigătoarea meciului direct dintre "trandafiri" și "verzi".
CUPA DAVE GALLAHER. A fost decernată pentru prima dată în 2000, la meciul dintre Noua Zeelandă și Franța. Poartă numele unui fost căpitan All Blacks, care a murit în Belgia, în timpul Primului Război Mondial.
CUPA EUROSTAR. Un alt trofeu decernat pentru întâia oară în 2000, însă la meciul de rugby Anglia – Franța. Va fi atribuit și mâine, echipei care câștigă întâlnirea din etapa a patra a Turneului celor 6 Națiuni.
CUPA GIUSEPPE GARIBALDI. Poartă numele revoluționarului care și-a legat numele de independența Italiei și care, fiind născut la Nisa, a fost mai întâi soldat în armata franceză. Din 2007, se acordă la meciurile Franța – Italia.

NOTA AUTORULUI
În urmă cu câțiva ani, am propus unor reprezentanți ai Federației Române de Rugby atribuirea unor astfel de trofee și în meciurile "stejarilor" cu Franța (trofeul ar putea purta numele lui Pierre de Coubertin , care, pe lângă faptul că a restaurat Jocurile Olimpice, baronul francez a fost arbitrul primei finale a Campionatului Franței la rugby, dar totodată și membru al Asociației de Prietenie Româno-Franceze) și Scoția (Cupa Sfântului Andrei – sfântul care a creștinat Dobrogea, dar și Scoția). Demersul meu nu a avut însă succes.

Publicat: 14 03. 2009, 05:41
Actualizat: 14 03. 2009, 15:24