Andy Robinson a devenit noul selecționer al naționalei de rugby a României. Englezul este câștigător al Cupei Mondiale din 2003

Federația Română de Rugby și Departamentul de Înaltă Performanță al World au anunțat, luni, că noul selecționer al naționalei României este englezul Andy Robinson, în vârstă de 54 de ani. Marius Tincu, cel care a asigurat interimatul în acest an, va prelua funcția de manager de performanță/ antrenor federal în cadrul Federației Române de Rugby.

În vârstă de 54 de ani, Andy Robinson este unul dintre cei mai titrați antrenori englezi, câștigător cu echipa națională a Angliei al titlului mondial în 2003, aceasta fiind singura echipă din Europa care a cucerit trofeul Webb Ellis, se arată într-un comunicat emis de Federația Română de Rugby.

„Este o onoare să fiu numit antrenorul principal al României. Rugbyul românesc are o tradiție imensă și sper să pot confirma aspectele cheie ale valorilor rugbystice românești. Sunt foarte mulți oameni minunați implicați în rugbyul din România, începând cu președintele Alin Petrache, până la cei de la firul ierbii, care sunt cu toții pasionați și focusați pe succes. Scopul meu este să îi unesc pe toți aceștia și să dezvolt jocul astfel încât România să evolueze la cel mai înalt nivel. Obiectivul principal este calificarea echipei la Cupa Mondială din 2023, care va avea loc în Franța.

După întâlnirile pe care le-am avut cu Alin Petrache și reprezentanții Departamentului de Înaltă Performanță al FRR, și după ce am vizionat câteva din meciurile de anul trecut ale echipei, cred că acesta este un obiectiv realizabil. Am călătorit în Romania de câteva ori, prima dată în 2000, cu Brian Ashton, pentru a susține câteva sesiuni de antrenament cu grupe de juniori, a doua oară am fost în 2006 cu echipa de tineret a celor de la Bath, apoi în 2009, ca antrenor principal al Scoției, când am reușit să câștigăm cu Scoția A, Nations Cup ce a avut loc la București. Jocul de rugby în viziunea mea este un joc simplu, frumos, în care jucătorii pot face performanță dacă stăpânesc procedeele de bază. Cred că dacă muncești mult, sub presiune și stăpânești aceste procedee, poți să evoluezi la cel mai înalt nivel. Jucătorii trebuie să înțeleagă exact rolul lor în echipă și ceea ce au de făcut. Nu în ultimul rând, rugbyul înseamnă construirea unei apărări care să nu poată fi depășită, iar în atac să cauți și să găsești spațiul. Dacă vom reuși să ducem balonul in mâinile celor mai rapizi jucători, care găsesc spațiul în joc, atunci vom reuși să marcăm și toată lumea iubește să vadă eseuri”, a declarat Andy Robinson.

Andy Robinson a fost international englez între 1988-1995, a făcut parte din selecționata British Lions in turneul din Australia, in 1989, și a evoluat în Premiership între 1985-1997, la Bath, cu care a cucerit 7 titluri de campion al Angliei și 7 Cupe. La finalul carierei de jucător a devenit antrenor, pregătind pe Bath (1997-2000) cu care a cucerit ca antrenor principal, în premieră pentru o echipă britanică, Heineken Cup în 1998. Între 2000-2004 a făcut parte din staff-ul naționalei Angliei, care, in 2002, a devenit numărul 1 mondial și în 2003 a câștigat Cupa Mondială, apoi între 2004-2006 a fost antrenor principal al Angliei, cele mai notabile succese fiind cu Africa de Sud și Australia. Între 2007-2009 a fost antrenor principal la Edinburgh, cu care a terminat pe locul secund in Liga Celtica, în 2009. Între 2009-2012, antrenor principal al Scoției, cu victorii în fața Africii de Sud, Australiei și Argentinei, iar între 2013-2016 antrenor principal la Bristol, echipă pe care a promovat-o în Premiership în 2016, după 8 ani.

„După analiza făcută în acest timp din funcția de antrenor principal interimar al echipei naționale am realizat câtă muncă trebuie realizată la nivelul juvenil pentru a avea copii, jucători, antrenori și educatori pregătiți să poată face pasul la echipele din SuperLiga CEC Bank sau in strainătate. Este o nouă provocare pentru mine, în primul rând ca om, și în al doilea rand ca român, voi încerca să dau înapoi rugbyului românesc ce mi-a dat el mie.

Trebuie să reușim să îi facem pe copii să viseze rugby, să își dorească să joace pentru echipa naționala, trebuie să descoperim pe alții cel putin la fel de buni sau chiar mai buni ca Macovei, Lucaci, Vlaicu, Calafeteanu, Lazar, Burcea și omit mulți alți jucători care au făcut performanță la echipa de club și națională. Trebuie să avem aceeași pasiune ca atunci când am pus prima dată mingea de rugby în mână, când am marcat primul eseu, pasiune care trebuie înviată pentru că ea există în toate piepturile oamenilor care practică acest sport, peste tot in lume. Va fi foarte greu, dar tot ce este greu și câștigat cu multă transpirație și muncă este plăcut și rămâne veșnic în mintea și sufletul oamenilor. Vom crea cu ajutorul celor implicați un plan de antrenament la toate categoriile de vârstă pe care trebuie să-l urmăm cu toții. Avem nevoie de oameni angajați în acest plan, de unitate rugbystică națională pentru a reuși” a declarat Marius Tincu.

Romania va debuta în Rugby Europe Championship, ediția 2020, la data de 1 februarie, în deplasare, cu Georgia. Stejarii vor avea încă două meciuri în deplasare, la 8 februarie, cu Portugalia, și la 7 martie, cu Rusia, și două meciuri pe teren propriu, la 22 februarie, cu Spania, și la 14 martie, cu Belgia.

Publicat: 23 09. 2019, 14:16
Actualizat: 23 09. 2019, 14:17