Ronnie O’Sullivan l-a egalat pe Hendry în topul all time al break-urilor de peste 100 de puncte, chiar de ziua acestuia. VIDEO – Cât de norocos a fost „Racheta” în frame-ul pentru record

Ronnie O’Sullivan l-a egalat pe legendarul Stephen Hendry în topul break-urilor de peste 100 de puncte. „Racheta” a ajuns la cota 775, după ce a reușit un nou „centuries” în frame-ul 10 al disputei cu Ricky Walden, din turul 1 al Mastersului.

La startul disputei cu Ricky Walden (Ronnie s-a impus cu 6-4), englezul era la două breakuri de recordul absolut al lui Hendry. Primul break de peste 100 de puncte a venit în frame-ul șase, pentru ca în cel de-al 10-lea să reușească al 775-lea break de peste 100 al carierei. Cu mult noroc, după ce a trimis bila galbenă în buzunar cu două mante, după o lovitură ratată.

Interesant este că „Racheta” a egalat recordul legendei scoțiene chiar de ziua acestuia. Hendry a împlinit ieri 46 de ani.

Am avut ocazia să egalez recordul mai devreme, dar mereu m-am încurcat. Am făcut câteva greșeli prostești, dar așa se întâmplă când urmărești să setezi o nouă bornă„, a declarat Ronnie, conform BBC.

Vezi mai jos imaginile cu bila galbenă introdusă în buzunar
 

Cifrele lui Ronnie

 

Publicat: 14 01. 2015, 11:27
Actualizat: 14 01. 2015, 11:28