Ronnie controlează finala! „Racheta” conduce după prima sesiune cu Hawkins

 

Ronnie O”Sullivan a debutat în forță în prima sesiune a finalei Campionatului Mondial de snooker, pe care a câștigat-o cu 5-3 în fața lui Barry Hawkins.

A egalat recordul lui Hendry

Clar favorit în fața lui Hawkins atât la casele de pariuri, cât și pentru presa engleză, Ronnie a început perfect partida. Cu breakuri de 74 și 92 de puncte, cvadruplul campion mondial părea că nu poate fi învins și că este concentrat sută la sută pe ceea ce are de făcut, dorind, parcă, să termine cât mai devreme finala. Însă Hawkins a demonstrat că nu este un jucător slab. Actualul număr 14 mondial, care i-a învins în drumul spre finală pe Mark Selby și Ding Junhui, a câștigat următoarele trei frameuri cu breakuri de 88, 80 și 50 de puncte. A fost pentru prima oară când Ronnie O”Sullivan a fost condus la acest turneu, o performanță remarcabilă reușită de Hawkins. Dar când „Racheta” își intră în mână e greu să o oprești. Iar Ronnie exact asta a făcut. A terminat sesiunea cu breakuri de 76, 113 și 100 de puncte, egalând recordul de breakuri de peste 100 de puncte reușite la Crucible, 127, deținut până azi de Stephen Hendry. Așadar, după prima sesiune, Ronnie conduce cu 5-3, dar ambii jucători s-au plâns de masa de joc, care nu a fost suficient de rapidă.

Ronnie n-a pierdut niciodată finala

Următoarele opt jocuri ale finalei vor avea loc în această seară, de la ora 21:00, în direct pe Eurosport. În cazul în care Ronnie câștigă finala, el va urca pe locul 4 în topul celor mai titrați jucători de snooker la Campionatul Mondial, cu cinci titluri de campion. Topul e condus de Stephen Hendry (7 titluri), Steve Davis și Ray Reardon (ambii cu câte 6 titluri). Interesant este că Ronnie nu a pierdut deocamdată nicio finală de campionat mondial.

Publicat: 05 05. 2013, 18:47
Actualizat: 05 05. 2013, 18:55