ROMÂNUL care i-a ajutat pe Ben Johnson și Donovan Bailey să ajungă în vârf la Jocurile Olimpice va susține prezentări la București, la un workshop în „Pregătire Fizică a Sportivilor de Performanță”

La inițiativa lui Constantin Căliman, director adjunct în cadrul Federației Sportului Școlar și Universitar și fost director general la CSM București, și Mircea Barna, fostul baschetbalist al echipei „U” Cluj și al naționalei României, în perioada 4-5 noiembrie, la București se va desfășura un workshop în „Pregătire Fizică a Sportivilor de Performanță”.

La acest eveniment sunt invitate câteva personalități în domeniu pentru a susține prezentări, în frunte cu Prof. Emerit Tudor Bompa, cunoscut la nivel mondial ca unul dintre cei mai importanți experți în antrenamentul periodizat. Pe parcursul celor două zile, Tudor Bompa va prezenta două teme, „Cum antrenăm? Modernitate versus necesitate”, respectiv „Unele elemente esențiale ale antrenamentului sportiv„.

Așadar, o oportunitate pentru antrenori, instructori, profesori, terapeuți și pentru toți cei interesați de domeniul pregătirii fizice, nutriției și recuperării să adune informații

Tudor Bompa a dezvoltat conceptul periodizării pregătirii fizice în România în 1963 și a ajutat țările din blocul estic să se impună la cel mai înalt nivel. El este singurul antrenor care a produs campioni mondiali și olimpici în două discipline diferite, atletism și canotaj. Mari atleți, precum Ben Johnson și Donovan Bailey au utilizat sistemul de pregătire al lui Bompa.

Alături de fondatorul Institutului „Tudor Bompa” și Prof. Emerit la Universitatea „York” – Toronto, la workshop au mai fost invitați experți din Italia, Serbia, Prof. Univ. Pierre Joseph de Hillerin, doctor în educație fizică și sport, și Howard Dell, Specialist Pregătire fizică și condiționare, fost fotbalist și jucător de baschet profesionist.

„Am discutat cu Mircea Barna despre câteva proiecte prin care să punem în contact antrenorii români cu specialiști de top mondial. Vor urma și alte workshop-uri de acest gen, unul în Alimentație și Nutriție, altul în Medicină Sportivă și Refacere după Efort”, ne-a declarat Constantin Căliman.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 01 11. 2016, 20:57
Actualizat: 13 11. 2016, 02:20