România a obținut două medalii la Campionatele Mondiale U23 de bob! Aur pentru Mihai Tentea și Ciprian Daroczi | FOTO

România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Mondial de bob pentru juniori și tineret, organizate în Elveția, la St. Moritz.

În cursul zilei de vineri, 22 ianuarie, la categoria U23, pilotul Mihai Tentea și împingătorul Ciprian Daroczi, ambii în vârstă de 23 de ani, au obținut medalia de aur în cadrul probei masculine de bob-2.

Cei doi români au înregistrat o viteză de 2 min 16 sec 19/100, iar locul secund a fost ocupat de către o pereche letonă, formată din Davis Kaufmanis și Ivo Dans Kleinbergs.

România, campioană mondială U23 la bob

Podiumul a fost completat de către Viaceslav Popov și Egor Griaznov, pereche din Rusia.

Medalia de aur nu a fost singura câștigată, în cadrul acestei competiții, de către Mihai Tentea și Ciprian Daroczi. Cei doi sportivi legitimați la Clubul Sportiv Muscelul Câmpulung au obținut și o medalie de bronz la categoria U26.

În cadrul acestei probe, campioni mondiali au ieșit germanii Hans Peter Hannighofer și Christian Roeder, iar locul secund a fost ocupat de către elveţienii Michael Vogt și Sandro Michel.

Nu este prima medalie pe care o cuceresc Mihai Tentea și Ciprian Daroczi. Aceștia au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și la Campionatele Europene U23. Cei doi sunt pregătiți de către antrenorul Iulian Păcioianu.

România va participa și în cadrul probei de bob-4 masculin, în cursul zilei de duminică.

„Pe o vreme capricioasă, cu ninsoare și frig, sportivii de la CS Muscelul Câmpulung au dominat coborârile pe celebra pârtie de la St Moritz. La U23 ei au fost mai rapizi decât echipajele din Letonia și Rusia. La U26 aurul a fost câștigat de echipajul Germaniei iar argintul a revenit boberilor din Elveția”, se arată pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Sursă foto: Facebook Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Publicat: 23 01. 2021, 08:56
Actualizat: 23 01. 2021, 09:01